Europarlamentarul PMP Eugen Tomac afirmă, miercuri, că după acest refuz absurd al Austriei, repetat obsesiv în jurul unui argument fals, se impune ca România să-şi schimbe radical abordarea în chestiunea Schengen. ”În acest moment, cer Guvernului României să se alăture procesului deschis la Curtea de Justiţie a Uniunii Europene şi împreună să sancţionăm acest abuz de drept comis de un guvern iresponsabil condus de politicieni profund antieuropeni”, spune Tomac.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

”După acest refuz absurd al Austriei, repetat obsesiv în jurul unui argument fals, se impune ca România să-şi schimbe radical abordarea în chestiunea Schengen. Ministrul de interne austriac, Gerhard Karner, susţine că guvernul de la Viena se opune extinderii spaţiului Schengen pentru că nu funcţionează. Tot acest ministru mincinos uită să spună că exact în şedinţa în care a refuzat accesul României în spaţiul Schengen, a votat pentru intrarea Croaţiei în spaţiul de liberă circulaţie al Uniunii Europene”, scrie preşedintele PMP pe Facebook.

Eugen Tomac arată că ”toată retorica oficialilor austrieci la adresa României este plină de falsuri”.

Evenimente

14 noiembrie - Maratonul Agriculturii
20 noiembrie - Eveniment News.ro - Orașul meu - Acasă și la birou

”În acest moment, cer Guvernului României să se alăture procesului deschis la Curtea de Justiţie a Uniunii Europene şi împreună să sancţionăm acest abuz de drept comis de un guvern iresponsabil condus de politicieni profund antieuropeni. 25 de guverne din zona Schengen consideră că România îndeplineşte toate condiţiile pentru a fi parte din acest spaţiu, Comisia Europeană spune limpede că ţara noastră îndeplineşte toate condiţiile, un singur guvern, cel de la Viena, blochează în mod absolut revoltător dreptul nostru de a ne bucura de liberă circulaţie. Nu mai ţineţi Europa divizată, daţi jos hotarul, domnule Nehammer!”, spune europarlamentarul.

Gerhard Karner, ministrul de Interne austriac, a declarat miercuri, după întâlnirea cu ministrul de interne român, Cătălin Predoiu, că poziţia ţării sale este că sistemul Schengen, ca întreg, nu funcţionează, de aceea nu sunt deschişi pentru extinderea acestuia

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.