Liderul PMP Eugen Tomac afirmă miercuri că a cerut Comisiei Europene, în cadrul dezbaterii privind exporturile de cereale ucrainene, soluţii imediate şi eficiente. Ucraina nu trebuie abandonată, însă nici fermierii români nu trebuie abandonaţi, spune europarlamentarul PMP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

 

 

”Actuala interdicţie a UE la exporturile de cereale ucrainene în România, Polonia, Ungaria, Bulgaria şi Slovacia va expira în câteva zile. Iar fermierii români, în continuare sufocaţi de datorii, se uită cu speranţă spre Uniunea Europeană”, spune liderul PMP.

Eugen Tomac anunţă că a cerut astăzi Comisiei, în cadrul dezbaterii privind exporturile de cereale ucrainene, soluţii.

”Soluţii imediate şi eficiente pentru cei care depun cel mai mare efort pentru a ajuta. Ucraina nu trebuie abandonată, însă nici fermierii români nu trebuie abandonaţi. Dimpotrivă, ei sunt cei care au cea mai mare nevoie de sprijin. România este sancţionată de două ori în actuala conjunctură, iar frontiera la intrarea în spaţiul Schengen complică şi mai mult lucrurile”, mai spune liderul PMP.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.