Eurodeputatul Eugen Tomac a anunţat că a cerut din nou, marţi în plenul Parlamentului European de la Strasbourg, respectarea Tratatelor Uniunii Europene şi deblocarea accesului României în Schengen. Liderul PMP a mai spus că i-a cerut vicepreşedintelui Comisiei Europene Margaritis Schinas, „acţiuni şi fapte concrete spre corectarea acestei nedreptăţi tolerate de aproape 12 ani”.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email
„Am solicitat astăzi din nou, în plenul Parlamentului de la Strasbourg, respectarea Tratatelor Uniunii Europene şi deblocarea accesului României în Schengen. I-am cerut vicepreşedintelui Comisiei Europene, Margaritis Schinas, acţiuni şi fapte concrete spre corectarea acestei nedreptăţi tolerate de aproape 12 ani”, a scris Eugen Tomac, marţi pe Facebook.
 
Europarlamentarul a adăugat că „România este ţinută în afara spaţiului Schengen sub pretextul fals al problemelor de migraţie”.
 
„Reamintesc însă că Austria, ţară care ne blochează accesul în spaţiul de liberă circulaţie, a fost de două ori sancţionată de către Consiliu pentru încălcarea legislaţiei Schengen. Din păcate, cei care plătesc astăzi nu sunt cei vinovaţi, ci exclusiv cetăţenii români, cărora le este în continuare furat dreptul de a circula liber în Europa”, a completat Tomac. 

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.