Fostul ministru al Turismului Elena Udrea a publică, miercuri seară, o nouă fotografie în care apare împreună cu fiica sa şi povesteşte că i-a spus ”Capra cu trei iezi” dar recunoaşte că nu o mai ştie foarte bine. ”Dacă am scăpat de război, avem timp de poveşti”, scrie Udrea, în mesajul care însoţeşte fotografia.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

”Wow...în seara aceasta am spus prima poveste copilului meu... nu mi-am imaginat vreodată momentul acesta. Luată pe nepregătite, am povestit «Capra cu trei iezi». Din fericire, Eva a adormit atunci când lupul a mâncat iezii, pentru că nu mi-am amintit finalul. Cum a reuşit capra să îi salveze până la urmă?”, scrie Elena Udrea, miercuri seară, pe Facebook, alături de fotografia în care apare alături de fiica sa.

Elena Udrea şi fiica sa sunt îmbrăcate în roşu şi sunt aşezate pe covor, în faţa şemineului. De altfel, sunt aceleaşi ţinute pe care cele două le-au avut şi în ultima foografie, postată în 26 decembrie. Şi cadrul în care este realizată fotografia este acelaşi. 

”P.S: Dacă am scăpat de război, avem timp de poveşti. La mulţi ani în 2020!”, a mai scris Udrea.

Aceasta a publicat şi în 26 decembrie, de ziua sa, o fotografie, dar în aceea apărea şi Adrian Alexandrov.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.