Preşedintele PSD, Liviu Dragnea, a afirmat, marţi, că speră că preşedintele Klaus Iohannis va desemna un nou şef al SIE "într-un termen rezonabil" şi doreşte ca numele să vină în urma unei negocieri, pentru ca numele să nu fie aflat "din plic".

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

"Acum, după decizia din Parlament, practic în mod oficial acel post este vacantat şi cred că preşedintele, într-un termen rezonabil, trebuie să vină la Parlament cu o propunere. (...) Acolo trebuie să existe un om care să conducă acea instituţie, având în spate legitimitatea dată de votul Parlamentului", a afirmat Dragnea.

Întrebat dacă îşi doreşte o discuţie prealabilă cu Iohannis pe tema noului şef SIE, înainte de desemnarea oficială, liderul PSD a spus că speră că este o nouă etapă de colaborare, în care va exista dialog. "Cred că, aşa cum e firesc, sper să nu aflăm din plic această propunere şi am convingerea că până la urmă preşedintele va dori să aibă o discuţie înainte de desemnare", a spus el.

În privinţa partidului care ar trebui să facă nominalizarea, Dragnea a afirmat că este nevoie de "echilibru", pentru a "nu ajunge în vreun blocaj", fără a preciza însă direct cine ar trebui să propună şeful SIE.

Birourile Permanente reunite ale Parlamentului au luat act de de vacantarea postului de director al SIE, urmând ca un proiect de hotărâre similar să fie pus pe agenda viitoarei şedinţei a plenului reunit.

Preşedintele Klaus Iohannis a spus, în septembrie, că, cel mai probabil, va propune un nou director SIE după alegerile parlamentare, comentând ironic că nu vrea să încarce agenda actualului Legislativ, care trebuie să se ocupe de o campanie electorală curată şi de găsirea unor candidaţi "fără dosare penale".

Mihai Răzvan Ungureanu a demisionat, în septembrie, de la conducerea SIE, purtătorul de cuvânt al preşedintelui Iohannis anunţând că demisia lui Mihai Ungureanu a fost înregistrată la Administraţia Prezidenţială, iar preşedintele Iohannis va accepta această demisie. Interimar, conducerea SIE va fi asigurată de Silviu Predoiu, a mai precizat purtătorul de cuvânt al şefului statului.

În 24 iunie 2015, preşedintele Iohannis l-a desemnat pe Ungureanu pentru un nou mandat la conducerea SIE, acesta fiind numit prin votul Parlamentului din 30 iunie 2015.

Mihai Răzvan Ungureanu a mai fost şef al SIE în perioada decembrie 2007 - februarie 2012.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.