Liviu Dragnea a declarat, vineri, la sediul PSD că decizia ICCJ, prin care a fost condamnat definitiv la doi ani de închisoare cu suspendare, este ”profund nedreaptă”.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Preşedintele PSD a anunţat că, în urma consultărilor cu membrii conducerii partidului, a decis să rămână la conducerea PSD întrucât o retragere a sa ar destabiliza toate activităţile din campania electorală.

"Am avut discuţia în partid. Dincolo de solidaritatea firească şi omenească, am încercat să aflu ce ar însemna o retragere a mea (...) Părerea majorităţii a fost că retragerea mea poate să destabilizeze toate activităţile de campanie şi, în aceste condiţii, am decis să rămân în continuare în această funcţie, să gestionez în continuare campania electorală. Vom mai avea o discuţie după alegerile locale", a declarat Dragnea.

"Dincolo de o solidaritate mai mare sau mai mică, 95% dintre colegii mei au susţinut rămânerea în funcţie în interesul partidului şi al comunităţilor pe care le reprezintă”, a continuat liderul PSD.

El a mai afirmat că "părerea colegilor" a fost că o retragere a sa ar aduce deservicii partidului.

Liderul PSD a mai spus că a văzut şi "părerea domnului Ponta" şi îi mulţumeşte.

Întrebat la cine făcea referire Victor Ponta când i-a transmis să se ferească PSD de toţi «ofiţerii» acoperiţi sau descoperiţi care vor să preia PSD, Liviu Dragnea a răspuns: ”Toţi suntem curioşi. Dacă ştie, să-i spună. Poate-i protejăm”.

Liderul PSD, Liviu Dragnea, a fost condamnat, vineri, de instanţa supremă, la doi ani de închisoare cu suspendare, în dosarul "Referendumul", după ce iniţial primise un an de închisoare cu suspendare, decizia fiind definitivă.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie i-a majorat astfel pedeapsa liderului PSD şi a dispus şi un termen de încercare de patru ani.

Liviu Dragnea a făcut aceste declaraţii după o şedinţă a conducerii PSD, la sediul central al partidului, care a avut loc la scurt timp după pronunţarea sentinţei.

Liderul PSD a fost condamnat, vineri, de instanţa supremă, la doi ani de închisoare cu suspendare, în dosarul "Referendumul", după ce iniţial primise un an de închisoare cu suspendare, decizia fiind definitivă.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie i-a majorat astfel pedeapsa liderului PSD şi a dispus şi un termen de încercare de patru ani.

Procurorii ceruseră pedepse cu executare pentru Liviu Dragnea şi alte 45 de persoane, în timp ce liderul social-democrat şi ceilalţi inculpaţi au cerut achitarea, susţinând că sunt nevinovaţi.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.