Preşedintele PSD, Liviu Dragnea, a transmis luni că debutului noului an şcoalar reprezintă un prilej de bucurie, emoţie şi de speranţă pentru elevi, părinţi şi profesori, iar cunoştinţele acumulate în timpul şcolii "contribuie esenţial la dezvoltarea armonioasă a tinerei generaţii". Totodată, Dragnea a susţinut că şcoala formează adulţii de mâine, cei care vor construi viitorul României.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

"Debutul unui nou an şcolar este un prilej de bucurie, de emoţie şi de speranţă pentru elevi, părinţi şi profesori, deopotrivă. Cunoştinţele acumulate în timpul şcolii contribuie esenţial la dezvoltarea armonioasă a tinerei generaţii. Şcoala formează adulţii de mâine, cei care vor construi viitorul României", a scris Liviu Dragnea pe Facebook.

De asemenea, el le-a urat elevilor un an excelent, iar cadrelor didactice inspiraţie şi putere de muncă.

"Tuturor elevilor le doresc un an şcolar excelent, în care să descopere şi să înveţe lucruri noi, cu mult entuziasm, iar părinţilor le doresc să se bucure de rezultatele copiilor lor şi îi îndemn să-i susţină în îndeplinirea aspiraţiilor. Educatorilor, învăţătorilor şi profesorilor - cei care au importanta misiune de a educa şi forma generaţiile următoare - le doresc inspiraţie şi putere de muncă.Mult succes în noul an şcolar!", a mai notat liderul PSD.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.