Preşedintele PSD, Liviu Dragnea, a declarat, joi, că este o minciună ce spun unii referitor la faptul că acest Congres este organizat pentru a primi funcţii cei care îi sunt apropiaţi lui şi pentru "a scăpa" de cei care îl critică. De asemenea, referitor la afirmaţiile unor lideri PSD care critică actuala conducere, Liviu Dragnea spune că şi ei fac parte din ea şi că "toată lumea vorbeşte peste tot, este o întrecere foarte dură în declaraţii".

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Liviu Dragnea a spus că este o minciună faptul că el ar organiza acest Congres doar pentru a "scăpa" de membii PSD cu care este în conflict.

 „Nu, este o minciună, dar eu m-am hotărât să vorbesc mai multe după Congres, pentru că nu vreau să influenţez votul şi nu vreau să mă acuze cineva că am spus unele lucruri care ar putea afecta şansa la alegeri, dar partea principală la Congres va fi prima parte, când vor fi prezentate câteva documente şi supuse aprobării”, a declarat liderul PSD.

Întrebat dacă el va avea ultimul cuvânt în ceea ce priveşte candidaţii la Congres, acesta a spus: „Ultimul cuvând îl va avea CEx”.

Referitor la declaraţia vicepreşedintelui Ecaterina Andronescu, care a afirmat că la acest Congres nu era nevoie de alegeri, ci de discuţii despre proiectul de ţară, Dragnea a întrebat de ce mai candidează aceasta la funcţia de preşedinte executiv.

“Da, văd că se concentrează foarte mult pe proiectul de ţară în ultimele săptămâni, dar startul proiectului va fi prezentat la Congres. Cele două argumente pentru alegeri au fost susţinute de o majoritate covârşitoare, 4-5 excepţii din tot CExN, şi anume o repartizare total echilibrată pe teritoriul ţării a conducerii centrale şi o paritate între bărbaţi şi femei. Dacă nu suntem de acord cu nişte alegeri, de ce candidăm? Şi atunci eu zic că e bine să candidăm”, a spus liderul social-democraţilor.

De asemenea, întrebat despre declaraţiile membrilor PSD care critică întreaga conducere, Liviu Dragnea a spus că aceştia fac parte din conducere.

„Întregii conduceri din care fac parte şi ei. Iertaţi-mă, toate deciziile au fost luate împreună, cine e epurat? În ceea ce priveşte punctele de vedere, toată lumea vorbeşte peste tot. Este o întrecere foarte dură în declaraţii”, a spus el.

Liderul PSD a spus că nu ştie cât de bine le face „acest scandal exagerat” celor din partid care critică deciziile luate de conducere, afirmând că ar trebui să se gândească la binele PSD de care zic tot ei că sunt “foarte preocupaţi"
 
"Dacă mi-aduc aminte, tot dumnealor susţineau şi susţin în continuare ideea de democraţie internă. Unul dintre principiile fundamentale este votul. În Comitetul Executiv s-a aprobat printr-un vot covârşitor această decizie. Eu le spun foarte simplu, neştiind ce au depus, dacă au depus şi pentru ce au depus, ce funcţii, că în Comitetul Executiv de mâine se aprobă orice dosar de candidatură sau se respinge, pentru că asta este procedura utilizată de acest partid. Nu ştiu cât de bine le face lor acest scandal exagerat, dar cred că ar fi bine să se gândească şi la partidul de care zic că sunt foarte preocupaţi", a afirmat Dragnea.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.