Preşedintele interimar al USR, Dominic Fritz, a declarat, duminică seară, că discuţiile de la Cotroceni se vor axa pe pachetul de măsuri care trebuie adoptate, dar trebuie tranşată şi problema premierului. ”Va fi greu să închidem discuţia despre măsuri fără să ştim ce om îşi va asuma în fruntea Guvernului aceste măsuri”, apreciază Fritz. Potrivit acestuia, ”acum este momentul clar în care statul trebuie să spună la propriile structuri de partid că dezmăţul s-a terminat”.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

”Suntem cu toţii conştienţi că nu ne mai rămâne foarte mult timp. Comisia Europeană se aşteaptă să venim repede cu un plan de măsuri care să controleze deficitul şi de aceea mă aştept ca mâine să discutăm, pe de o parte, măsurile care trebuie luate şi să vedem unde există un consens, iar pe de altă parte, bineînţeles, rămâne deschisă şi întrebarea premierului, pentru că într-adevăr, va fi greu să închidem discuţia despre măsuri fără să ştim ce om îşi va asuma în fruntea Guvernului aceste măsuri”, a declarat, duminică seară, la Digi 24, Dominic Fritz.

Potrivit acestuia trebuie deciz exact ”ce plan avem pentru a controla şi a scădea deficitul”.

Evenimente
19 iunie Perspectivele macroeconomice şi fiscale ale României

”Cu siguranţă acest plan nu poate consista doar în taxe. Avem însă problema că avem o Comisie Europeană care ne spune: «Dragilor, ne-aţi păcălit de prea multe ori. În trecut aţi venit de fiecare dată când a crescut deficitul cu un plan pentru a tăia din cheltuieli. De fiecare dată, în loc să scadă, deficitul a crescut. Noi nu vă mai credem că veţi tăia cheltuieli şi de aceea singură variantă este să creşteţi taxele»”, a mai declarat Fritz.

Acesta a explicat că CE, fiind instituţia care aprobă intrarea fondurilor europene în ţară, are dreptul să ceară ca regulile să fie respectate, iar una dintre aceste reguli este scăderea deficitului.

”Acum este momentul clar în care statul trebuie să spună la propriile structuri de partid că dezmăţul s-a terminat şi că, în primul rând, statul trebuie să facă economii prin desfiinţarea unor instituţii, prin scăderea masivă a cheltuielilor de funcţionare a instituţiilor publice, prin limitarea unor sporuri şi bonusuri indecente. Amintesc doar că la Romsilva te poţi pensiona cu 100.000 euro în buzunar. Asta este poziţia USR: cât timp nu este clar ce semnal transmite statul şi instituţiile statului, administraţia publică, despre unde îşi va limita pofta, nu putem să agreem creşteri de taxe. În acelaşi timp, bineînţeles că suntem conştienţi că avem nevoie rapid de economii, căutam 39 de miliarde până la sfârşitul acestui an şi această cifră va fi greu de atins doar cu măsuri de tăieri de cheltuieli”, a mai spus preşedintele interimar al USR.

Acesta este de părere că în acest moment creşterea TVA – aşa cum se discută în spaţiul public, dar cum preşedintele Nicuşor Dan a afirmat în campania electorală că nu-şi doreşte - ”ar fi semnalul greşit pentru toată lumea”.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.