Luni au avut loc discuţii la Guvern cu reprezentanţii organizaţiilor şi structurilor din domeniul taximetriei şi transportului alternativ, în contextul protestelor declanşate de aceştia. Participanţii la discuţii au convenit ca, în perioada imediat următoare, să transmită Guvernului observaţiile cu privire la modificarea legislaţiei care le reglementează domeniul de activitate, iar în urma agregării observaţiilor acestora, va fi stabilită o nouă întâlnire.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email
”Reprezentanţi ai Guvernului au avut astăzi, la Palatul Victoria, o întâlnire cu membri ai organizaţiilor şi structurilor din domeniul taximetriei şi transportului alternativ, în contextul protestelor declanşate de aceştia. Cele două părţi au avut un schimb de opinii cu privire la modalitatea de reglementare a activităţii din domeniul taximetriei şi al transportului alternativ”, anunţă Executivul. 
 
Potrivit Guvernului, în cadrul întrevederii, reprezentanţii taximetriştilor au reliefat în principal nemulţumirile faţă de modul în care sunt reglementate cele două activităţi, respectiv cea de taximetrie şi cea de transport alternativ, solicitând îmbunătăţirea cadrului legal în vederea asigurării unei concurenţe loiale între prestatorii de servicii, având în vedere noile provocări care apar pe fondul evoluţiei tehnologiei şi digitalizării.  
 
”Participanţii la discuţii au convenit ca, în perioada imediat următoare, să transmită Guvernului observaţiile cu privire la modificarea legislaţiei care le reglementează domeniul de activitate, iar în urma agregării observaţiilor acestora, va fi stabilită o nouă întâlnire în acelaşi format”, arată Guvernul. 
 
La întâlnirea de la Palatul Victoria au participat, din partea Guvernului, consilierul de stat Minel Ivaşcu, precum şi alţi oficiali din Ministerul Muncii, Ministerul Transporturilor, Ministerul Cercetării, Inovării şi Digitalizării şi Autoritatea pentru Digitalizarea României.  
 
Asociaţia Şoferilor de Taxi Bucureşti-Ilfov a organizat, luni, un protest în Piaţa Constituţiei din Capitală. 
 

 

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.