Deputatul Dan Vîlceanu contestă într-o sesizare adresată conducerii Camerei excluderea din grupul parlamentar al PNL: Nici eu şi nici domnul deputat Gheorghe Pecingină, nu am părăsit grupul parlamentar şi nici nu am fost excluşi din partid. Biroul Permanent al Camerei Deputaţilor a transmis sesizarea acestuia la comisia de regulament.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Deputatul PNL a transmis conducerii Camerei Deputaţilor o sesizare în care arată că nici el şi nici Gheorghe Pecingină nu au fost încă excluşi din PNL şi sunt astfel membri al formaţiunii în continuare.

”Subsemnatul Dan Vîlceanu, deputat PNL, ales în circumscripţia electorală numărul 20, judeţul Gorj, vă comunic faptul că, atât eu, cât şi domnul deputat Gheorghe Pecingină, deputat PNL ales în aceeaşi circumscripţie electorală, suntem în continuare membri şi deputaţi ai Partidului Naţional Liberal, având în vedere regulamentul Camerei Deputaţilor, articolul 14", se precizează în sesizarea semnată de Vîlceanu.

Deputatul arată că singurele posibilităţi de ieşire din grupul parlamentar sunt fie părăsirea grupului de către un deputat sau excluderea ori demisia acestuia din partid.

” Aşa cum reiese din Regulamentul Camerei Deputaţilor, singurele posibilităţi de părăsire a grupului parlamentar al unui partid politic sunt: părăsirea grupului de către un deputat sau excluderea/demisia din partid ori în această speţă, nici eu şi nici domnul deputat Gheorghe Pecingină nu am demisionar din grup, nu am demisionat şi nici nu am fost excluşi din PNL", se mai arată în documentul semnat de Dan Vîlceanu.

Sesizarea lui Dan Vîlceanu a fost trimisă la Comisia pentru Regulament pentru formularea unui punct de vedere.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.