Deputatul PSD Vasilică Toma a depus la Senat un proiect de lege care prevede că dreptul la alocaţia de stat pentru copii este stabilit începând cu data naşterii copilului, nu cu luna următoare celei în care s-a născut, cum este în prezent. Propunerea legislativă modifică alin. (4) al art. 6 din legea 61/1993 privind alocaţia de stat pentru copii, iar social-democratul spune această prevede trebuie eliminată pentru că este creată o discriminare în funcţie de data naşterii copilului.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

„Dreptul la alocaţia de stat pentru copii se stabileşte începând cu data naşterii copilului iar plata drepturilor se face proportional începând cu luna următoare depunerii cererii”, prevede proiectul de lege.

În forma în vigoare a legii prevederea respective este că „dreptul la alocaţia de stat pentru copii se stabileşte începând cu luna următoare celei în care s-a născut copilul, iar plata drepturilor se face începând cu luna următoare depunerii cererii”.

„Practic dacă un copil, de exemplu s-a năsuct pe 1 iune iar altul pe 30 iunie, ambii copii vor primi alocaţia cu data de 1 iulie, cee ace privează copilul de aproape o lună de zile de a beneficia în condiţii de egalitate de dreptul la alocaţia de stat”, argumentează iniţiatorul proiectului, în expunerea de motive.

Deputatul PSD mai susţine, în expunerea de motive a iniţiativei de lege, că „având în vedere prevederile articolului 16 «Egalitatea în drepturi» şi ale articolului 49 «Protecţia copiilor şi a tinerilor» din Constituţia României este necesar să modificăm articolul 6 din legea 61/1993 privind alocaţia de stat pentru copii, în vederea eliminării unei discriminări instituite în funcţie de data naşterii copilului. Ţinând cont de prevederile constituţionale referitoare la egalitatea în dtepturi şi garantarea alocaţiei de stat se impune ca plata drepturilor cuvenit să se facă începând cu ziua naşterii copilului”.

Proiectul de lege a fost depus la Senat, prim for sesizat, iar Camera Deputaţilor este decizională.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.