Europarlamentarul PNL Dan Motreanu afirmă joi că medicamentele trebuie să fie mai disponibile, mai accesibile şi mai abordabile ca preţ. Comisia Europeană propune o reformă în domeniul farmaceutic, anunţă eurodeputatul, el arătând că instituţia europeană vrea să creeze o piaţă unică a medicamentelor, prin intermediul căreia toţi pacienţii din întreaga Uniune Europeană să aibă acces în timp util şi în mod echitabil la medicamente sigure.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email
”Medicamentele trebuie să fie mai disponibile, mai accesibile şi mai abordabile ca preţ. Comisia Europeană propune o reformă în domeniul farmaceutic. Comisia Europeană vrea să creeze o piaţă unică a medicamentelor, prin intermediul căreia toţi pacienţii din întreaga Uniune Europeană să aibă acces în timp util şi în mod echitabil la medicamente sigure”, precizează Dan Motreanu pe Facebook. 
 
Europaramentarul arată că astfel, Comisia vrea să se asigure de faptul că medicamentele pot fi întotdeauna furnizate pacienţilor, indiferent de locul în care locuiesc în UE. În prezent medicamentele autorizate în UE nu ajung încă suficient de repede la pacienţi şi nu sunt accesibile în mod egal în toate statele membre.
 
”Propunerea vizează un acces mai bun la medicamente inovatoare şi la preţuri abordabile pentru pacienţi şi pentru sistemele naţionale de sănătate. Au fost identificate soluţii pentru prevenirea penuriei de medicamente şi asigurarea securităţii aprovizionării. Va fi stabilită, la nivelul UE, o listă a medicamentelor esenţiale, iar vulnerabilităţile lanţului de aprovizionare cu aceste medicamente vor fi evaluate, cu recomandări specifice privind măsurile care trebuie luate de întreprinderi şi de alte părţi interesate din lanţul de aprovizionare. Comisia poate adopta măsuri obligatorii din punct de vedere juridic pentru a consolida securitatea aprovizionării cu medicamente esenţiale specifice”, explică Motreanu. 
 
Liberalul menţionează că Agenţia Europeană pentru Medicamente (EMA) va oferi un sprijin ştiinţific şi de reglementare timpuriu şi mai bun dezvoltatorilor de medicamente promiţătoare pentru a facilita aprobarea rapidă şi pentru a ajuta IMM-urile şi dezvoltatorii non-profit.
 
”Urmează ca propunerile legislative să fie transmise Parlamentului European şi Consiliului”, mai spune eurodeputatul PNL. 

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.