Liderul PLUS Dacian Cioloş declară, la RFI, că nu ştie să-i fi propus cineva alianţei USR-PLUS să intre la guvernare, ”pentru o discuţie serioasă pe acest subiect” şi precizează că dacă Guvernul Orban îşi asumă ca, după alegerile prezidenţiale, să facă tot ce îi stă în putere pentru declanşarea alegerilor anticipate şi îşi asumă la pachet ”câteva măsuri de bun simţ”, noul Cabinet poate fi susţinut.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Dacian Cioloş prezintă condiţiile pentru susţinerea Guvernului Orban: ”În măsura în care acest Guvern care ar urma să se instaleze îşi asumă ca după alegerile prezidenţiale să facă tot ce îi stă în putere ca să putem declanşa alegerile anticipate şi îşi asumă la pachet câteva măsuri de bun simţ, din punctul nostru de vedere, pe care ştim că românii le aşteaptă, cum ar fi alegerea primarilor în două tururi, adoptarea iniţiativei ”Fără penali în funcţii publice”, desfiinţarea prin lege a recursului compensatoriu, care ştim că a eliberat din închisori câteva zeci de mii de infractori, şi consultarea Parlamentului pentru poziţia de comisar european, care ar trebui să fie propusă în zilele următoare, alianţa a decis ca cei de la USR care sunt în Parlament să poată să voteze pentru susţinerea acestui Guvern”.

Liderul PLUS spune că formaţiunea sa nu fuge de guvernare, dar nu vrea să facă vreun compromis în acest sens: ”Nu e deloc o reticenţă. Noi la PLUS chiar ne-am pregătit, am lansat în urmă cu câteva săptămâni acel program PLUS ACUM, în care, tocmai pentru a arăta că suntem pregătiţi să intrăm la guvernare, am spus care ar fi măsurile care din punctul nostru de vedere ar trebui şi ar putea fi aplicate imediat ce am intra la guvernare. Deci nu e deloc o reticenţă, cel puţin din partea noastră, la PLUS, noi suntem gata de guvernare şi nu fugim de asta, însă nu suntem dispuşi să facem nici un fel de compromisuri, pentru a intra la guvernare (...). Noi suntem gata să intrăm la guvernare de mâine, însă pentru măsurile care noi credem că ar trebui aplicate e nevoie de o susţinere parlamentară. Ăsta e motivul pentru care insistăm pentru alegeri anticipate”.

Dacian Cioloş declară că nu au existat discuţii serioase pentru intrarea USR-PLUS la guvernare: ”Eu nu ştiu să-i fi propus cineva alianţei USR-PLUS să intre la guvernare, pentru o discuţie serioasă pe acest subiect. Au fost doar speculaţii în presă, unii care ne acuză că nu avem curajul s-o facem, dar nu ne invităm noi la guvernare. Colegii de la USR au avut o discuţie pe acest subiect, pentru că ei sunt în Parlament, noi la PLUS nu suntem în Parlament, ca să putem să ne punem această problemă, nu ştiu cine are nevoie de noi, de cei de la PLUS acum, la guvernare, atâta timp cât noi nu avem voturi în Parlament”.​​

 

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.