Preşedintele Partidului Mişcarea Populară, Cristian Diaconescu consideră că Viorica Dăncilă nu are „absolut niciun fel de deschidere la nivelul Uniunii Europene, la nivel european sau în orice altă zonă pe care am putea-o considera relevantă din perspectiva Băncii Naţionale”, el afirmând că în România sunt cinci sau şase persoane care au „deschidere internaţională”; iar dintre acestea doar două sunt în funcţie, respectiv şeful statului, Klaus Iohannis şi guvernatorul BNR, Mugur Isărescu.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email
Întrebat miercuri, la Ploieşti, cum comentează numirea fostului premier Viorica Dăncilă într-o funcţie de consultant la Banca Naţională a României, fostul ministru de externe Cristian Diaconescu a afirmat că Dăncilă nu are credibilitate pe plan european.  
„Legat de un sigur aspect aş vrea să fac o menţiune, cu îngăduinţa dumneavoastră, în măsura în care îmi acordaţi un anume nivel de credibilitate în ceea ce priveşte relaţiile internaţionale. Doamna Dăncilă nu are absolut niciun fel de deschidere la nivelul Uniunii Europene, la nivel european sau în orice altă zonă pe care am putea-o considera relevantă din perspectiva Băncii Naţionale, pentru că am văzut o explicaţie din acest punct de vedere. Nu...din punct de vedere al politicienilor de la Bucureşti, o deschidere internaţională şi relaţii partneneriale, cum s-a sugerat, pe persoană fizică într-un fel, au cam cinci sau şase cetăţeni români, dintre care practic în zone de decizie nu sunt decât doi”, a declarat Cristian Diaconescu. 
Acesta a adăugat că dintre cei cinci sau şase români care au deschidere pe plan internaţional, doar doi sunt în funcţii publice. 
„După ce s-a ales şi Biden, am văzut competiţia cu poze, e interesant, arată un anume tip de nivel politic complexat să îşi închipuie că pozele sunt relevante pentru a-ţi arăta credibilitatea. Deci, vă spun, sunt cam cinci-şase persoane în România, doi în funcţie. Cei doi în funcţie sunt preşedintele şi guvernatorul Isărescu, ca lucrurile să fie clare. Restul...”, a menţionat Diaconescu.

Adrian Vasilescu, consilierul guvernatorului BNR, a explicat marţi, referindu-se la faptul că Viorica Dăncilă va lucra la Biroul Economie Verde la Banca Naţională, că un criteriu de selecţie a fost faptul că atât ea, cât şi Ioan Mircea Paşcu sunt foşti europarlamentari şi este nevoie de „oameni care deschid uşi în Europa”. El a adăugat că au fost criterii de selecţie care au ţinut de activitatea de lobby din trecut a fostului premier.

 

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.