Preşedintele ales al Consiliului Judeţean (CJ) Iaşi, Costel Alexe, susţine că spitalul mobil de la Leţcani este vital şi ar trebui pus în funcţiune cât mai rapid, precizând că investiţia a fost utilizată electoral de către administraţia PSD Iaşi.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Costel Alexe afirmă, într-un comunicat de presă, că spitalul modular de la Leţcani este o prioritate pentru PNL şi că procedurile pentru deschiderea acestei unităţi medicale vor fi urgentate.

"În ciuda tuturor declaraţiilor triumfaliste din timpul campaniei electorale, administraţia PSD a Consiliului Judeţean Iaşi nu a trimis documentaţia necesară pentru obţinerea avizelor necesare operaţionalizării Spitalului Covid de la Leţcani. Am avut sâmbătă o primă întâlnire operativă cu Ministrul Sănătăţii şi reprezentanţii autorităţilor sanitare şi de mediu din Iaşi pentru a obţine avizele de funcţionare. În spatele acţiunilor de imagine şi a panglicilor tăiate cu fast de către Maricel Popa (actualul preşedinte al CJ Iaşi – n.r.) şi PSD Iaşi, până pe 5 octombrie nimeni nu a fost preocupat cu adevărat de acest obiectiv”, afirmă preşedintele ales al CJ Iaşi, Costel Alexe.

El spune că deşi nu a preluat oficial prerogativele de şef al CJ Iaşi, a considerat că este necesar să intervină, pentru că situaţia este de maximă urgenţăm, iar spitalele ieşene abia fac faţă cazurilor de COVID.

”Nu avem timp de aşteptat şi vreau ca toate instituţiile publice să lucreze la foc automat şi să operaţionalizeze în cel mai scurt timp acest proiect. Chiar dacă a fost gestionat defectuos şi folosit electoral de administraţia PSD Iaşi, acest spital este vital în următoarea perioadă şi trebuie să devină prioritatea zero", a declarat Costel Alexe, preşedintele ales al Consiliului Judeţean Iaşi.

Pe 22 septembrie, preşedintele Consiliului Judeţean Iaşi Maricel Popa (PSD) a anunţat că va depune plângere penală împotriva miniştrilor Nelu Tătaru şi Costel Alexe, pentru zădărnicirea combaterii bolilor, cei doi membri ai cabinetului fiind acuzaţi că pun piedici funcţionării spitalului mobil de la Leţcani.

Pe 21 septembrie, Maricel Popa afirma că după ce Direcţia de Sănătate Iaşi a emis autorizaţia de funcţionare pentru spitalul mobil de la Leţcani, liberalii încearcă să blocheze începerea efectivă a activităţii la această unitate medicală.
Spitalul mobil a fost programat iniţial să ajungă la Iaşi pe 18 mai şi să fie instalat două săptămâni mai târziu, însă termenele au fost amânate, reprezentanţii CJ Iaşi invocând carantina din Turcia.

Preşedintele Consiliului Judeţean (CJ) Iaşi, Maricel Popa, declara, în 21 aprilie, că a semnat contractul de achiziţie a spitalului modular, câştigătoarea licitaţiei fiind compania SDI Global LLC din Turcia. Valoarea contractului este de 13,2 milioane de euro.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.