Corneliu Turianu, fost preşedinte al Tribunalului Bucureşti, care s-a împotrivit ca Ion Iliescu să candideze în 1994, fost senator şi fost secretar al Colegiului CNSAS, a murit la Spitalul Elias, la vârsta de 76 de ani.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Corneliu Turianu a decedat luni, în urma unui stop cardio-respirator.

Turianu era internat de duminică la Spitalul Elias din Capitală, la secţia de Terapie Intensivă, în condiţiile în care starea acestuia s-a agravat şi avea insuficienţă hepatică, iar luni acesta a intrat în stop cardio-respirator, care nu a mai putut fi resuscitat, arată reprezentanţii unităţii sanitare.

Evenimente
19 iunie Perspectivele macroeconomice şi fiscale ale României

"Pacientul Corneliu Turianu, cu multiple afecţiuni cardiovasculare, metabolice, endocrine, cu tromboză extensivă de ax splenoportal, evaluat recent într-o altă unitate medicală, a fost internat în 6.10.2016 în Spitalul Elias, pentru agravarea severă a stării generale şi alterarea stării de conştienţă, semne de insuficienţă hepatică ce au necesitat transfer în Secţia de Terapie Intensivă; suferinta a evoluat rapid cu stop cardio-respirator ce nu a mai putut fi resuscitat, pe data de 7.10.2016”, au precizat reprezentanţii unităţii sanitare.

Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii arată, marţi, că toţi cei care am avut privilegiul de a lucra cu Corneliu Turianu, fost secretar al Colegiului, figură marcantă a lumii juridice româneşti, senator, judecător şi profesor universitar, îl vor purta în amintire ca model de om şi de profesionalism.

Corneliu Turianu s-a născut pe 20 august 1940, în Negreni, judeţul Olt. Cea mai mare parte a activităţii profesionale a dedicat-o magistraturii, fiind preşedinte al Tribunalului Bucureşti şi judecător la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

În 1994, când a fost judecător şi preşedintele Tribunalului Bucureşti, Corneliu Turianu a emis o hotărâre prin care i se interzicea lui Ion Iliescu să mai candideze pentru funcţia de preşedinte deoarece avusese deja două mandate. Hotărârea lui Turianu din 1994 a fost prima decizie luată de un magistrat împotriva unui preşedinte în exerciţiu. Cu toate acestea, lui Ion Iliescu i s-a permis să candideze. La scurt timp, Turianu a fost demis din funcţa de preşedinte al Tribunalului Bucureşti. 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.