Consilierii liberali din Iaşi au câştigat procesul intentat Primăriei după ce mai multe proiecte nu le-au fost incluse pe ordinea de zi a şedinţei Consiliului Local. Reprezentanţii Primăriei Iaşi afirmă că decizia instanţei nu este definitivă şi că vor formula recurs.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Consilierii locali PNL Răzvan Timofciuc şi Etienne Ignat au câştigat procesul împotriva Primăriei municipiului Iaşi, obţinând astfel punerea pe ordinea de zi a 40 de propuneri de hotărâri de Consiliu Local, iniţiate de liberali.

Procesul a fost intentat în anul 2017, după ce edilul ieşean a refuzat să introducă cele 40 de proiecte pe ordinea de zi a şedinţelor.

Tribunalul Iaşi a dat iniţial câştig de cauză Primăriei, însă, în urma recursului, Curtea de Apel a pronunţat o sentinţă favorabilă reprezentanţilor PNL.

Potrivit PNL Iaşi, executivul Primăriei este obligat de instanţă să supună dezbaterilor şi votului proiectele ignorate până acum.

”Această decizie a instanţei confirmă ceea ce spunem de multă vreme: în fruntea Primăriei s-au cocoţat oameni certaţi şi cu legea, şi cu bunul-simţ. Unde s-a mai pomenit ca aleşii locali să îşi caute dreptatea în instanţă pentru a-şi exercita mandatul pentru care au primit voturi din partea cetăţenilor, fie că vorbim de accesul de informaţiile de interes public, fie că vorbim despre dezbaterea iniţiativelor pe care aceştia le au? Timp de trei ani primarul Chirica a ţinut proiectele noastre în sertar. Indiferent de majoritatea largă care îl susţine pe «primarul dizident la putere», respectiv de către toţi consilierii PSD şi ALDE cu care conduce nestingherit oraşul, a abuza de funcţie pentru a ignora total opoziţia nu poate fi acceptat într-un stat care se pretinde democratic”, a declarat, într-un comunicat de presă, liderul filialei municipale a PNL Iaşi, deputatul Marius Bodea.

La rândul său, consilierul PNL Răzvan Timofciuc, afirmă că apelul la Justiţie a fost singura soluţie soluţie la abuzul de putere al primarului Mihai Chirica.

”Suntem un caz unic în ţară, ca noi, consilierii locali, să umblăm prin tribunale pentru a obliga primarul să ne pună la dispoziţie informaţii de interes public sau pentru a-l obliga să introducă pe ordinea de zi proiectele noastre, ale celor din opoziţie”, a afirmat consilierul Răzvan Timofciuc.

În replică, Primăria Iaşi a transmis, într-un comunicat de presă, că decizia instanţei nu este definitivă şi că va fi atacată cu recurs.

Totodată, Biroul de Presă al Primăriei a precizat, în acelaşi comunicat, că nu este vorba de 40 de proiecte de hotărâri, ci doar de 17.

”Primarul nu se va opune niciodată includerii pe ordinea de zi a şedinţelor de Consiliu Local a iniţiativelor consilierilor locali, indiferent de culoarea lor politică, şi nici altor iniţiative cetăţeneşti, dacă acestea respectă condiţiile stabilite de lege. Din păcate, consilierii locali Etienne Ignat şi Răzvan Timofciuc, fiind prea ocupaţi cu procesele în instanţă, nu au observat faptul că unele dintre iniţiativele acestora au fost deja aprobate prin decizii legale ale primarului. (…) Nu putem să nu constatăm că în loc să se preocupe de adevăratele probleme ale oraşului şi să ofere soluţii oportune şi legale, aleşii liberali şi-au făcut o ruşinoasă obişnuinţă din a-i dezinforma pe ieşeni, unii dintre aleşi ajungând chiar să şi creadă propriile minciuni”, se mai arată în comunicatul Primăriei Iaşi.

În consiliul local Iaşi, majoritatea este asigurată de PSD şi ALDE, liberalii având opt mandate dintr-un total de 27.

 

viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.