Şaisprezece parlamentari şi lideri de filiale ai USR au semnat o scrisoare în care contestă organizarea congresului de sâmbătă la care a fost desemnată noua conducere, ei susţinând că Biroul Naţional a făcut tot posibilul pentru a anula alegerile de la Bucureşti, în baza cărora Cristian Seidler ar fi câştigat "legitim şi curat" conducerea USR, şi a organizat alegeri paralele nestatutare, fiind făcute multiple abuzuri. Ei îi cer lui Dan Barna, "preşedintele votat la un congres viciat", să ia act de situaţia creaţă prin ilegalităţile pe care le-a girat sau chiar instrumentat şi să recunoască "criză de moralitate şi legitimitate de la vârful USR".

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Semnatarii scrisorii susţin că respectarea regulilor este un principiu fondator al USR şi începe în interiorul USR, iar dacă partidul este corupt din interior nu îşi poate îndeplini misiunea publică de a curăţa politica romanească şi că este de datoria lor să semnaleze public că regulile au fost încălcate în mod repetat de către Biroul Naţional al USR.

Ei mai spun că alegerile de delegaţi din 15 octombrie de la Bucureşti au fost statutare, dar rezultatul nu a convenit pentru că 58 din cei 63 de delegaţi îl susţineau pe Cristian Seidler. Cu acest rezultat la Bucureşti şi cu susţinerea din ţară (96 de delegaţi au lipsit sau şi-au anulat votul), Seidler ar fi câştigat preşedinţia USR din primul tur - legal, legitim şi curat, mai spun semnatarii documentului.

"Biroul Naţional a făcut tot posibilul pentru a anula alegerile de la Bucureşti şi a organizat alegeri paralele, nestatutare, care au durat trei zile de “organizat”. S-au făcut multiple abuzuri: votanţii au fost desemnaţi de către Biroul Naţional, iar pe liste au fost trecute persoane care nu au candidat să fie delegaţi. Comisia Municipală de Arbitraj a Municipiului Bucureşti a constatat aceste nereguli şi a declarat alegerile paralele din 23-25.10.2017 nestatutare. Ca atare, Congresul Extraordinar este nestatutar, deoarece a primit delegaţi aleşi nestatutar. Aşa cum s-a văzut şi la vot, rezultatul ar fi fost cu totul altul dacă aceste încălcări ale statutului nu s-ar fi produs", mai spun cei 16 parlamentari şi lideri de filiale judeţene care semnează acest document.

Ei îi solicită lui Dan Barna, "preşedintele votat la un congres viciat", precum şi celor care "l-au împins în faţă", să ia act de situaţia creaţă prin ilegalităţile pe care le-au girat sau chiar instrumentat.

"Cerem recunoaşterea crizei de moralitate şi legitimitate de la vârful USR, remedierea de urgenţă a problemelor şi revenirea la principiul respectării regulilor inclusiv şi mai ales în interiorul partidului", se mai arată în scrisoare.

Documentul este semnat de: Lucian Stânciu-Viziteu - deputat şi preşedinte al filialei Bacău, Mihai Botez - deputat,  Lavinia Cosma - deputat, Cosette Chichirău -deputat, Cristi Ghica - senator, Ramona Dinu - senator, George Dirca - senator, Bogdan Rodeanu - deputat şi preşedinte al filialei Galaţi, Andrei Plujar - preşedinte al filialei Caraş-Severin, Nicuşor Lînă - preşedinte al filialei Teleorman, Cătălin Stancu, preşedinte al filialei Brăila, Ana Ciceala - consilier municipal, Cami Mahalean -preşedinte al filialei Deva, Cristina Coroblea, consilier local sector 5 , Mihăiţă Sava - preşedinte al filialei Buzău şi Gabriela Olar - preşedinte al USR Sălaj.

Fostul preşedinte al Uniunii Salvaţi România scrie duminică seară, pe Facebook, un nou mesaj în care contestă Congresul la care a fost aleasă noua conducere a formaţiunii, spunând că a plecat din partid crezând că lasă o organizaţie de oameni principiali, că i-a apreciat în special pe care care i-au spus în faţă că vor vota poziţionare faţă de referendumul pentru familie, că e o decizie de principiu pentru ei, iar acum este "şocat" să vadă că tocmai acele persoane nu reacţionează la abuz, la ilegalitate, la denaturarea scopurilor pentru care organizaţia s-a creat. El mai afirmă că, deşi nu mai este în USR, are o responsabilitate faţă de oamenii care au muncit pentru partid şi care îi spun că nu mai suportă nelegalitatea şi denaturarea scopurilor USR.

Dan Barna a fost ales sâmbătă, la congresul de la Poiana Braşov, preşedintele Uniunii Salvaţi România, cu 127 voturi din totalul de 191 valabil exprimate. Contracandidatul său, Vlad Alexandrescu, a obţinut  50 voturi. Barna ar urma să fie preşedintele USR pentru un madat limitat de doi ani, un alt congres urmând să fie organizat în primăvara lui 2019, înaintea alegerilor europarlamentare.

Aşa-numita ”aripă nicuşoristă”, susţinătorii lui Cristian Seidler - candidatul retras din competiţia pentru şefia formaţiunii -, nu a participat la congresul de la Poiana Braşov, acuzând nereguli în selectarea delegaţilor pentru alegerile noului preşedinte al partidului. Ei au ameninţat chiar că vor contesta în instanţă organizarea şi rezultatele congresului.

Sâmbătă, în timpul desfăşurării congresului, fostul preşedinte al USR Nicuşor Dan a scris pe Facebook că, deşi a fost invitat la reuniunea de la Poiana Braşov, a ales să nu participe, deoarece aceasta este "viciată prin practici demne de PSD şi PNL”.

Barna a comentat afirmaţiile făcute de Nicuşor Dan despre vicierea congresului, afirmând că alegerea sa în funcţia de lider al formaţiunii este cât se poate de legitimă, din moment ce 70% dintre delegaţii congresului au votat.

”Este unul dintre lucrurile triste ale acestei zile faptul că, Nicuşor Dan, plasându-se în afara partidului, a simţit nevoia să transmită supărarea pe care domnia sa o are. În ceea ce priveşte legitimitatea, nu este niciun dubiu aici. La congres au votat 70% din delegaţii congresului, deci nu este o chestiune de un vot sau două. Practic, din 276 de delegaţi, 191 şi-au exprimat votul. Au participat chiar mai mulţi, undeva la 210 delegaţi, ceea ce arată că, într-adevăr, congresul este organul reprezentativ care este respectat. Majoritatea largă şi-a exprimat dorinţa ca USR să meargă mai departe, să încheie o etapă de frământări pe care demisia fostului preşedinte a generat-o la momentul acela. Mesajul membrilor pe care l-am înţeles azi este acela că aşteptarea este să pornim pe drumul de partid de opoziţie pe care ni l-am asumat la alegerile din decembrie”, a spus Dan Barna.

Pe 31 mai, la mai puţin de două săptămâni de la congresul care îl alesese pe Nicuşor Dan preşedinte al partidului, conducerea centrală a formaţiunii a votat pentru poziţionarea USR împotriva iniţiativei Coaliţiei pentru Familie. Deoarece militase pentru nepoziţionare, argumentând că  refuză să activeze într-un partid care se defineşte implicit ca un partid al libertăţilor civile, deoarece acest lucru ar limita publicul USR, Nicuşor Dan şi-a anunţat pe 1 iunie demisia din funcţia de preşedinte al partidului şi părăsirea partidului.

În aceeaşi zi în care şi-a anunţat demisia, Nicuşor Dan a declarat că, în cazul în care un organism de conducere al partidului superior Biroului Naţional va anula decizia de poziţionare a formaţiunii pe problema familiei, el se va întoarce în USR, precizând că în caz contrar va aştepta să apară un partid în care să se regăsească.
Decizia de poziţionare a fost menţinută însă şi de către Comitetul Politic al USR şi, mai apoi, de referendumul intern organizat la nivelul întregului partid, ceea ce a dus la convocarea unui nou congres pentru alegerea unui nou preşedinte al formaţiunii.

 

viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.