Preşedintele Organizaţiei de femei a PNL, Nicoleta Pauliuc, candidat la funcţia de prim-vicepreşedinte al partidului, a afirmat sâmbătă, la Congresul liberalilor, că dacă preşedintele PNL, Ilie Bolojan, este pumnul de fier al partidului, atunci ea doreşte să fie mănuşa de catifea.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email
”Dacă Ilie Bolojan este pumnul de fier al partidului în aceste vremuri, eu îmi doresc să fiu mănuşa de catifea. Domnul prim-ministru are forţa să ia decizii grele atunci când România trebuie să revină pe drumul justiţiei sociale şi al dezvoltării. Vin în completarea acestui plan cu empatie, înţelegere şi grijă faţă de cei vulnerabili. Asta cred că trebuie să fie PNL astăzi, un pumn de fier într-o mănuşă de catifea”, a declarat Nicoleta Pauliuc, sâmbătă, la Congresul PNL.
Ea a precizat că îşi doreşte un PNL care să fie mult mai prezent în online. 
”Candidez nu pe o platformă de diversitate de gen, ci pe o platformă de meritocraţie, pentru că eu cred în valoare, empatie, echipe puternice. Alegerea mea va fi dovada vie că în PNL performanţa deschide uşi şi înlătură prejudecăţi. Ce propun PNL, un PNL bine organizat şi digital astfel încât dumneavostră, primarii noştri, să nu aflaţi de la televizor ce decizii de iau la Bucureşti, ci în acelaşi moment, instant, să fiţi întrebaţi. Şi vreau un PNL mult mai bine în online, mult mai structurat aşa cum suntem în offline”, a transmis Nicoleta Pauliuc.
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.