Preşedintele Klaus Iohannis a declarat miercuri, la conferinţa ”România Educată - politici publice şi coordonarea surselor de finanţare”, că avem nevoie de noi abordări în selecţia cadrelor didactice şi că este necesară reducerea inechităţii încă din primii ani petrecuţi în sistemul de învăţământ. Preşedintele a mai afirmat că proiectul ”România educată” intră într-o nouă etapă. ”Educaţia este unul dintre pilonii fundamentali pentru dezvoltarea României pe termen lung”, a spus şeful statului, care a apreciat că”vom ajunge o Românie educată printr-un plan pe termen lung, de la care să nu ne abatem prin schimbări permanente şi haotice ale legislaţiei, ca până acum”. Premierul Ludovic Orban consideră că în sistemul de educaţie din România a existat, în ultimele trei decenii, „foarte multă improvizaţie” şi susţine că cele mai recente constatări ale Comisiei Europene în ceea ce priveşte învăţământul din România arată că este nevoie de investiţii pe mai multe paliere.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email
CITEȘTE ȘI Orban, la Conferinţa România educată: În România, a existat foarte multă improvizaţie şi nu a existat voinţa politică necesară pentru a iniţia şi implementa măsurile necesare

UPDATE - ”Avem nevoie de noi abordări în selecţia cadrelor didactice. Este necesară reducerea inechităţii încă din primii ani petrecuţi în sistemul de învăţământ”, a declarat preşedintele.

Preşedintele Iohannis a anunţat că proiectul România educată intră într-o nouă etapă, afirmând că educaţia este unul dintre pilonii fundamentali pentru dezvoltarea României pe termen lung. 
”Aceste documente pe care le punem în discuţie publică sunt valoroase pentru că sunt bazate pe realităţile româneşti şi exemple de bună practică din meiul internaţional”, spune preşedintele despre cele patru documente lansate cu ocazia conferinţei.
 
”Rezultatele PISA reprezintă unul dintre argumentele de netăgăduit pentru urgenţa soluţiilor rapide şi temeinice. Lipsa unei educaţii de calitate devine o ameninţare pentru dezvoltarea României pe termen lung. Drumul pe care trebuie să ne angajăm este al unei economii bazate pe cunoaştere. Nu putem în epoca IA să avem o problemă endemică de analfabetism funcţional”, a subliniat Iohannis.
Klaus Iohannis s-a referit şi la învăţământul profesional – cel dual – o reală şansă pentru mii de tineri.
”Această formă de educaţie este  tratată ca o rudă săracă a filierei teoretice”, a susţinut Iohannis.
”Prezenţa premierului, a membrilor Guvernului este un semnal foarte bun pentru deschiderea la colaborare şi dialog pentru că astfel se pot crea demersurile pentru finanţare şi rezolvarea problemelor. Este foarte util să vorbim despre soluţiile pe care le-au identificat alte ţări. Vom ajunge o Românie educată printr-un plan pe termen lung, de la care să nu ne abatem prin schimbări permanente şi haotice ale legislaţiei, ca până acum”, consideră preşedintele.

ŞTIREA INIŢIALĂ - Administraţia Prezidenţială organizează, miercuri, începând cu ora 10:00, la Palatul Cotroceni, la iniţiativa preşedintelui Klaus Iohannis, Conferinţa ”România Educată - politici publice şi coordonarea surselor de finanţare”.

”În cadrul evenimentului, vor fi lansate patru documente de politică publică, rezultate în urma proiectului «Creşterea capacităţii autorităţilor publice de a aborda probleme cheie din educaţie pentru a atinge obiectivele propuse pentru 2030»”, a transmis Administraţia Prezidenţială.

Sursa citată a precizat că proiectul a fost coordonat de către Administraţia Prezidenţială, documentele fiind realizate de către Organizaţia pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică.

Finanţarea a fost asigurată prin Programul Uniunii Europene de Sprijin pentru Reforme Structurale, proiectul fiind implementat în cooperare cu Comisia Europeană.

Cele patru documente de politică publică abordează tematici esenţiale pentru reforma sistemului de educaţie românesc, precum cariera didactică, managementul şcolar, echitatea în sistemul de educaţie şi accesul la o educaţie timpurie de calitate. Fiecare document include atât măsuri care pot contribui la atingerea obiectivelor stabilite de Proiectul ”România Educată”, cât şi exemple internaţionale de modalităţi concrete prin care alte state au soluţionat cu succes probleme similare.

Potrivit Administraţiei Prezidenţiale, în cadrul conferinţei vor fi prezentate şi alte studii recente, ale unor instituţii naţionale şi internaţionale, relevante pentru sistemul de învăţământ şi va fi lansat un dialog inter-instituţional privind viitorul finanţării educaţiei în România, în contextul priorităţilor agreate în cadrul Proiectului „România Educată”.

viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.