Premierul Nicolae Ciucă a anunţat, joi, în şedinţa Executivului va fi adoptată schema de ajutor de stat de care vor beneficia investiţiile în economia României a căror valoare iniţială va fi de minim un milion de euro. Pachetul de măsuri are o valoare de 200 de milioane de euro.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Premierul a anunţat că în şedinţa de Guvern vor fi implementate măsurile stabilite în coaliţie, pentru pachetul Sprijin pentru România.

”Astăzi vom aproba schema de ajutor de stat de care vor beneficia investiţiile în economia României, a căror valoare iniţială va fi de minim un milion de euro”, a spus şeful Executivului. 

El a precizat că se continuă asyfel dezvoltarea tuturor elementelor de reglementare, astfel încât aceste măsuri să intre cât mai repede în vigoare şi să producă efecte, aşa cum şi-au asumat. 

Potrivit premierului, pachetul de măsuri are o valoare de 200 de milioane de euro.

”Ceea ce cred că este foarte important de subliniat este că aduce câteva elemente de noutate, în sensul în care dorim ca prin aceste măsuri să producem efect multiplicator în economia românească, să avem o valoare cât mai mare şi în felul acesta considerăm că este foarte important să ne focalizăm pe ceea ce înseamnă industria prelucrătoare, construcţii, informatică şi comunicaţii, HORECA şi nu în ultimul rând, sănătate şi asistenţă socială”, a arătat el. 

Nicolae Ciucă a mai spus că de anul trecut, numărul cererilor de finanţare a crescut constant, în acest an fiind deja emise 50 de finanţări din totalul de 144 câte se află la ministerul Finanţelor, şi acestea sunt pentru firme care fac parte din industria auto, aeronautică, alimentară, elctrocascnice, farmaceutică şi nu în ultimul rând, a materialelor de construcţie. 

 

viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.