Candidatul comun al coaliţiei la Primăria Capitalei Cătălin Cîrstoiu a declarat, că ar fi ideal să vorbim despre un Bucureşti al viitorului, despre inteligenţa artificială şi rolul ei în coordonarea administrativă a unui oraş, însă în mod anacronic pentru 2024 vorbim „de un Bucureşti al nevoilor primare, pentru că da trafic, transport, apă caldă sunt nevoi primare”. El a mai anunţat că foarte multe proiecte interesante prezentate de Sebastian Burduja, liderul PNL Bucureşti, se vor regăsi în proiectul său pentru Capitală, şi i-a mulţumit liberalului pentru aceste idei.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

„Ceea ce îmi place cel mai mult este că domnul Burduja, preşedintele dumneavoastră îşi dorea un partid cu zâmbetul pe buze. Ei na că eu sunt tot timpul cu zâmbetul pe buze şi mi se reproşează frecvent asta. Sigur că da, e drept, e total anacronic ca în 2024 să vorbim de un Bucureşti al nevoilor primare, pentru că da trafic, transport, apă caldă sunt nevoi primare. Ar fi fost ideal să vorbim despre un Bucureşti al viitorului, aşa cum ar trebui să fie. Să vorbim despre inteligenţa artificială şi rolul ei în ceea ce înseamnă coordonarea administrativă a unui oraş, pentru că, da, noi vorbim astăzi de un sistem de semaforizare inteligentă. Vă dau un singur exemplu, noi vorbim astăzi despre acest sistem care pentru a regla traficul în Capitală, dar el mai poate avea ceva în plus. La Graz (Austria – n.r.) spre exemplu există, există un senzor care detectează pietonii şi scade timpii de deplasare în trafic. Aşa ar fi trebuit să avem discuţia, dacă nu am fi avut nişte ani irosiţi şi nu doar patru”, a declarat Cătălin Cîrstoiu, miercuri, la Comitetul de Coordonare al filialei PNL Bucureşti.

El a mai spus că proiectul său pentru Bucureşti „a pornit în primul rând de la încrederea unui om extraordinar care zi de zi îmi furnizează încredere, domnul preşedinte Nicolae Ciucă”.

Evenimente

30 mai - Maratonul Fondurilor Europene. Parteneri: BCR, BRD, CEC
12 iunie - Maratonul Energiei
13 iunie - Eveniment Profit: Piața de Capital.forum - Provocări pentru dezvoltarea piețelor și creșterea lichidității, Ediția a IV-a. Parteneri BCR, BVB, CEC Bank, Infinity Capital Investments, ROCA Industry, Sphera, Teraplast
17 iunie - Eveniment Profit.ro: Piaţa imobiliară românească sub spectrul crizei occidentale. Ediţia a IV-a. Parteneri: 123Credit, Cushman and Wakefield, Globalworth, Meta Estate

„A pornit de la faptul că întotdeauna am găsit prieteni în interiorul PNL, în conducerea PNL şi cea a PNL Bucureşti. A pornit de la faptul că am încercat zi de zi, uitându-mă în ochii dumneavoastră şi asta o spun din suflet, să îmi găsesc tăria, puterea să îmi transmit mesajul. Eu cred că e vremea unui Bucureşti al proiectelor şi nu a unui Bucureşti al scandalurilor, a unui Bucureşti măcinat de neînţelegerea între oameni. Şi da, am luat de la domnul Burduja foarte multe proiecte interesante care se vor regăsi în proiectul meu pentru Bucureşti şi pentru asta îi mulţumesc. Iar cu susţinerea dumneavoastră, pentru că eu sunt conştient intrat de două săptămâni în această vâltoare, în această agitaţie, repet sunt conştient că fără sprijinul şi efortul dumneavoastră, pentru că sunteţi lideri de opinie, duceţi mai departe idei, gânduri şi acesta e cel mai important lucru. Fără sprijinul dumneavoastră, demersul nostru de a da Primăriei o structură unitară, de a da primarul general al Capitalei, Consiliul General, primarii de sector, pentru că rostul acestei alianţe este stabilitate, este dezvoltare şi asta merge şi în Bucureşti. E nevoie de toate acestea”, a mai spus Cîrstoiu.

El le-a promis liberalilor de la PNL Bucureşti că „viitorul nostru va fi împreună”.

„Eu toată viaţa am lucrat cu oameni. În faţa problemei unui om, indiferent unde e el, eu am răspuns empatic, am răspuns activ. I-am oferit ceea ce am învăţat – medicină. Oraşul e bolnav, aşa încât, dragii mei, nu pot să fiu altfel decât am fost o viaţă – empatic, dedicat, un avocat al dreptăţii şi tot timpul am să mă gândesc că mi-ar fi ruşine faţă de mine, în primul rând, dacă n-aş face din oraşul acesta în care trăim cu toţii, în care va trăi copilul meu, un oraş al viitorului”, a conchis Cîrstoiu.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.