Ciprian Ciucu, despre decizia PSD şi AUR de a depune o moţiune de cenzură comună împotriva Guvernului Bolojan: Culmea iresponsabilităţii. PNL nu va mai face altă coaliţie cu PSD

Ciprian Ciucu, despre decizia PSD şi AUR de a depune o moţiune de cenzură comună împotriva Guvernului Bolojan: Culmea iresponsabilităţii. PNL nu va mai face altă coaliţie cu  PSD

Prim-vicepreşedintele PNL Ciprian Ciucu afirmă, în legătură cu anunţul PSD şi AUR privind depunerea unei moţiuni de cenzură comune împotriva Guvernului Ilie Bolojan că Partidul Naţional Liberal nu va mai face altă coaliţie cu PSD. Ciucu mai spune că i se pare „culmea iresponsabilităţii” această decizie, în condiţiile în care ei au susţinut că până acum nu s-a discutat «absolut nimic» despre o viitoare guvernare împreună. ”Cine face o majoritate pentru a dărâma un guvern are responsabilitatea să formeze un alt guvern în locul lui”, adaugă Ciucu.

„Cum vi se pare decizia majorităţii parlamentare PSD şi AUR de a demite guvernul? «Ei au susţinut că până la acest moment nu s-a discutat absolut nimic despre o viitoare guvernare împreună». Mie mi se pare culmea iresponsabilităţii”, afirmă Ciprian Ciucu pe Facebook.

Prim-vicepreşedintele PNL mai spune că cine face o majoritate pentru a dărâma guvernul este responsabil de a pune altul în loc.

„Cine face o majoritate pentru a dărâma un guvern are responsabilitatea să formeze un alt guvern în locul lui.  PNL nu va mai face altă coaliţie cu  PSD”, adaugă Ciucu.

PSD şi AUR au decis să depună o moţiune de cenzură comună împotriva Guvernului Ilie Bolojan. Petrişor Peiu (AUR) şi Marian Neacşu (PSD) au declarat, luni, că până la acest moment, nu s-a discutat „absolut nimic” despre o viitoare guvernare, precizând că, „din câte cunosc” ei, nici liderii lor nu au făcut un demers în acest sens.

Despre eventuale discuţii inclusiv cu alţi parlamentari din opoziţie care să susţină această moţiune, Neacşu a punctat că face „un apel” faţă de colegii parlamentari „din toate partidele” care cred în „acest demers”, care au propuneri de text care să intre inclusiv în conţinutul acestei moţiuni şi care să susţină prin semnătură şi apoi prin vot sunt bineveniţi”. Potrivit acestuia, sunt bineveniţi inclusiv parlamentari ai PNL nemulţumiţi de Ilie Bolojan. 

Fostul ministru PSD al Agriculturii Florin Barbu a afirmat că nu se pune problema ca social-democraţii să facă un guvern cu AUR şi că este vorba doar de o colaborare în privinţa moţiunii de cenzură împotriva Guvernului Ilie Bolojan. Barbu a precizat că va vota această moţiune de cenzură.

viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.

Recomandările editorilor
Ultima oră