Acţiunile Chevron şi ExxonMobil au atins maxime istorice, după ce profiturile au explodat pe fondul crizei mondiale a carburanţilor

Acţiunile Chevron şi ExxonMobil au atins maxime istorice, după ce profiturile au explodat pe fondul crizei mondiale a carburanţilor

Acţiunile giganţilor petrolieri americani Chevron şi ExxonMobil au atins vineri maxime istorice, după ce companiile au raportat creşteri spectaculoase ale profiturilor în trimestrul al treilea, beneficiind de scumpirea motorinei şi de perturbarea capacităţilor de rafinare din Rusia şi Orientul Mijlociu, transmite CNBC.

Titlurile Chevron au avansat cu aproape 2%, iar cele ale ExxonMobil cu peste 1%.

ExxonMobil şi-a dublat profitul net, la 15,4 miliarde de dolari, de la 7,5 miliarde de dolari în aceeaşi perioadă din 2025. Profitul ajustat pe acţiune a ajuns la 4,23 dolari, peste estimările analiştilor de 4,08 dolari, în timp ce veniturile au totalizat 113,2 miliarde de dolari, comparativ cu prognoza de 103,1 miliarde de dolari.

Chevron a raportat o creştere de aproape 200% a profitului net, la 9,9 miliarde de dolari, faţă de 3,5 miliarde de dolari cu un an înainte. Profitul ajustat pe acţiune a fost de 5,28 dolari, peste estimarea de 4,89 dolari, iar veniturile au urcat la 67,8 miliarde de dolari, depăşind aşteptările pieţei.

Creşterea profiturilor este alimentată de criza globală a carburanţilor, provocată de atacurile asupra rafinăriilor din Rusia şi Orientul Mijlociu, în contextul conflictelor din Ucraina şi Iran şi al acţiunilor militanţilor Houthi. Aceste atacuri au redus capacitatea mondială de rafinare cu milioane de barili pe zi, determinând importatorii să se orienteze către rafinăriile americane de pe coasta Golfului Mexic.

Preţul mediu al motorinei în Statele Unite a ajuns vineri la 6,32 dolari pe galon, cu peste 70% mai mult decât în aceeaşi perioadă a anului trecut, potrivit asociaţiei auto AAA. Darren Woods, directorul general al ExxonMobil, a declarat că piaţa se confruntă cu o lipsă severă a capacităţilor de rafinare, motorina reprezentând principala problemă, din cauza rolului său esenţial în economie.

Profitul diviziei de rafinare a Chevron a crescut de peste patru ori, la 4,9 miliarde de dolari, de la 1,1 miliarde de dolari în trimestrul corespunzător din 2025. Rafinăriile americane ale companiei au funcţionat la 98% din capacitate şi au procesat un volum record de peste un milion de barili de petrol pe zi.

La ExxonMobil, rafinarea a generat un profit trimestrial de aproximativ 7,2 miliarde de dolari, depăşind câştigurile de 7,1 miliarde de dolari ale diviziei de extracţie. Rafinăriile companiei de pe coasta Golfului Mexic au funcţionat la capacitate maximă şi au produs volume record de motorină.

Profiturile excepţionale ale companiilor petroliere au provocat şi controverse politice. Preşedintele american Donald Trump a criticat în august Chevron şi ExxonMobil, afirmând că acestea câştigă prea mult de pe urma deficitului de carburanţi. Criza aprovizionării a început în martie, după atacurile lansate de Statele Unite şi Israel asupra Iranului.

În pofida câştigurilor financiare, producţia de petrol şi gaze a celor două companii a scăzut uşor. Chevron a extras aproximativ 3,9 milioane de barili echivalent petrol pe zi, faţă de 4 milioane în trimestrul similar din 2025, iar producţia ExxonMobil din primele nouă luni a coborât cu peste 2%, la aproximativ 4,5 milioane de barili pe zi.

 

viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.

Recomandările editorilor
Ultima oră