Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, a prezentat, luni seară, principalele măsuri prevăzute în planul "Sprijin pentru România" adoptat de coaliţia de guvernare, printre acestea numărându-se majorarea salariului minim în agricultură, sprijin pentru producătorii agricoli care procesează în ţară rezultatul muncii lor, dar şi dublarea cuantumului tichetelor de masă acordate lucrătorilor din mediul privat şi neimpozitarea în situaţia în care salariul minim creşte cu 200 de lei.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email
Ciolacu a arătat că un miliard de euro va fi alocat sub formă de vouchere pentru alimente de bază, în valoare de 20 de euro, vouchere acordate la fiecare două luni celor defavorizaţi, voucherele pentru elevi, în valoare de 30 de euro lunar, vor fi acordate în perioada şcolii pentru rechizite, haine şi alimente.
 
Salariaţii din mediul privat vor beneficia de majorarea cu 50% a tichetelor de masă, iar creşterea salariului minim cu 200 de lei nu va fi taxată.
 
Programul prevede de asemenea creşterea cu sută la sută a cotei de hrană în spitale. 
 
În ceea ce priveşte agricultura, planul prezentat de liderii Coaliţiei stabileşte majorarea la 3000 de lei a salariului minim în agricultură, după modelul celui din construcţii. 
 
„Trebuie să creştem capacitatea de producţie şi de procesare a produselor agricole”, a spus Ciolacu, arătând că un prim pas este acordarea unei prime de 10% pentru fermierii care procesează în ţară produsele agricole.
Putem deveni rezervorul de alimente al Europei, putem deveni principalul port la Marea Neagră. (...) Putem deveni un lider regional în reconstrucţia Ucrainei”, a arătat Ciolacu.
 
Adresându-se, în final, celorlalţi lideri din partidele de coaliţie, Ciolacu a precizat că îi „pare bine” că a decis să li se alăture în coaliţie.
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.