Marcel Ciolacu a afirmat că premierul Florin Cîţu vine la PSD cu mână întinsă ca să cerşească ajutor şi că, de abia după un an, recunoaşte oficial că nu a fost în stare să facă nimic. „Este clar că restricţiile luate de actualul Guvern au adus mai mult haos decât responsabilitate din partea cetăţenilor”, a adăugat liderul social-democraţilor.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

„Am văzut mai devreme că acum, în al doisprezecelea ceas, domnul prim-ministru Cîţu vine cu mâna întinsă la noi să cerşească ajutor. Abia acum, după un an de zile, recunoaşte oficial că nu a fost în stare să facă nimic. Acum, când le este frică de furia oamenilor, s-au gândit să ceară ajutor. Aceasta, din punctul nostru de vedere, nu este o propunere serioasă. Este doar dorinţa lor de a nu-şi asuma responsabilitatea. De un an de zile le-am propus în mod repetat să ne-ntâlnim şi să discutăm despre pandemie, despre buget, despre PNRR, să găsim cele mai bune soluţii. Am aici exact tot ce am prezentat noi în acest an de zile şi invitaţiile noastre către actuala guvernare, atât bugetul, atât PNRR, cât şi, nu în ultimul rând, combaterea pandemiei Covid-19, material făcut de către specialiştii noştri de acum un an de zile, care prevede testarea extinsă, testarea rapidă în şcoli, să nu se închidă şcolile un an de zile doar în România, iar în restul Europei să fie deschise, problematica ATI, deoarece când se discută despre viaţă şi moarte toată discuţia se închide la ATI, spitalele COVID şi non-COVID, o greşeală majoră a Guvernului Orban şi, nu în ultimul rând, accesul bolnavilor cronici la sistemul de sănătate”, a afirmat Marcel Ciolacu.

El a adăugat că cei de la guvernare au refuzat mereu să aibă discuţii cu PSD şi că restricţiile luate de Executiv au creat mai mult haos decât responsabilizarea cetăţenilor.

„Au refuzat de fiecare dată să aibă aceste discuţii cu PSD. Acum, când românii s-au săturat de prostia şi minciuna lor şi au ieşit în stradă, domnul Iohannis, domnul Cîţu, domnul Orban şi Barna au găsit de cuviinţă să cheme PSD la masa discuţiilor. Guvernul trebuie să stea în casă. Cîţu şi Iohannis trebuie să stea în casă. Românii trebuie să stea afară, trebuie să meargă la serviciu, să-şi ducă copiii la şcoală, românii trebuie să-şi vadă de viaţa lor şi mai ales afacerile lor trebuie să funcţioneze. Este clar că restricţiile luate de actualul Guvern au adus mai mult haos decât responsabilitate din partea cetăţenilor. Aţi văzut cu toţii ce s-a întâmplat ieri după ora 18 în benzinării. Nu se poate continua aşa. Au distrus parteneriatul dintre Guvern şi cetăţeni şi nimeni nu mai are încredere în actualul Guvern. Este dreptul democratic al românilor să iasă în stradă. Ne-am câştigat acest drept în anul 1989 şi nimeni nu are dreptul să ne facă terorişti când ieşim în stradă şi ne cerem drepturile. Domnul Cîţu ar fi cazul să lase politica deoparte şi să înceapă în sfârşit să guverneze şi să vadă problemele actuale ale românilor”, a mai spus Ciolacu.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.