Premierul Marcel Ciolacu a transmis un mesaj, de Ziua Internaţională a Romilor şi Sărbătoarea etniei romilor din România şi a reafirmat angajamentul Guvernului de „a promova toleranţa şi să vă asigur de consecvenţa eforturilor în combaterea rasismului, xenofobiei, discriminării şi a discursului instigator la ură”.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

„Marcăm, astăzi, două evenimente dedicate cetăţenilor aparţinând etniei rome: «Ziua Internaţională a Romilor» şi «Sărbătoarea etniei romilor din România». Este un bun prilej să remarcăm, pe de o parte, particularităţile culturii rome, care a îmbogăţit patrimoniul nostru cultural, economia şi societatea românească şi, pe de altă parte, să vedem ce mai avem de făcut pentru ca toţi cetăţenii, indiferent de etnie, să trăiască mai bine în România. Din momentul introducerii măsurilor care să faciliteze accesul romilor la învăţământul liceal şi universitar din anii 1990 până la adoptarea, în 2001, a primei strategii guvernamentale din Europa dedicate îmbunătăţirii situaţiei romilor, România a devenit una dintre primele ţări care au adoptat măsuri concrete de incluziune socială şi combatere a discriminării persoanelor de etnie romă. Măsurile deja implementate au încurajat accesul la educaţie pentru tinerii de etnie romă, au redus discriminarea şi au îmbunătăţit condiţiile de viaţă ale comunităţilor rome”, a declarat Marcel Ciolacu, potrivit comunicatului de presă al Executivului.

În prezent, o serie de instrumente şi instituţii dedicate vin în întâmpinarea aspiraţiilor identitare, culturale, economice şi sociale ale romilor, a continuat Ciolacu.

„Un pilon de bază în procesul de îmbunătăţire a calităţii vieţii persoanelor de etnie romă îl reprezintă adoptarea Hotărârii de Guvern nr. 560/28.04.2022 pentru aprobarea Strategiei Guvernului României de incluziune a cetăţenilor români aparţinând minorităţii rome pentru perioada 2022-2027. Prin intermediul Strategiei, măsuri precum introducerea materiei opţionale «Istoria, robia şi deportarea romilor» în programa şcolară au devenit posibile. O dovadă a progresului în atingerea obiectivelor noastre de combatere a discriminării este şi adoptarea legii privind înfiinţarea Muzeului Naţional de Istorie şi Cultură a Romilor din România. Profit de ocazie pentru a vă asigura de sprijinul Guvernului României în vederea realizării acestui proiect”, a mai spus premierul.

El a mai spus că „diversitatea este un element imperios în societate, mai ales în lumina evenimentelor globale din ultimii ani, care ne-au amintit cât de mult cântăreşte empatia atât în perioade de criză, cât şi în cotidianul unei societăţi”.

„Cu ocazia acestei zile, doresc să reafirm angajamentul Guvernului României de a promova toleranţa şi să vă asigur de consecvenţa eforturilor în combaterea rasismului, xenofobiei, discriminării şi a discursului instigator la ură. Implicarea persoanelor de etnie romă în elaborarea şi implementarea politicilor publice care li se adresează va conduce la creşterea încrederii şi respectului reciproc. Diversitatea este un element imperios în societate, mai ales în lumina evenimentelor globale din ultimii ani, care ne-au amintit cât de mult cântăreşte empatia atât în perioade de criză, cât şi în cotidianul unei societăţi. Cu înţelegere şi respect faţă de diversitate, combatem pas cu pas stereotipurile şi prejudecăţile pentru ca, împreună, indiferent de etnie, să trăim într-o societate mai inclusivă, modernă şi ataşată valorilor europene. Le urez cetăţenilor români de etnie romă: La mulţi ani!”, a conchis şeful Guvernului.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.