Fostul secretar general al Guvernului, Sorin Chelmu, a scris, luni, pe Facebook, poziţia sa referitoare la informaţiile apărute în presă privind locuinţele date de RA-APPS unor miniştri din cabinetul Cioloş, el afirmând că respinge ferm ”orice acuzaţie privind răfuieli între miniştri sau alte interpretări dezonorante”, adăugând că ”este uşor să spui una şi să se înţeleagă alta, mai ales când opinia publică este subiectivă şi vede abuzuri şi conspiraţii peste tot”.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

 ”Nu voi spune că ceea ce se discută acum în mass media este «mult zgomot pentru nimic», deşi situaţia nu este foarte departe de acest lucru; dar nici nu pot să las lucrurile să alunece galopant pe lângă adevăr. Consider ca în recent improvizatul scandal «case pentru demnitarii tehnocraţi» sunt necesare câteva precizări pe care mă simt dator să le fac”, şi-a început Sorin Chelmu postarea pe reţeaua de socializare.

Fostul secretar general al Guvernului a scris că în decembrie 2015 a avut de răspuns solicitării unor membri ai Guvernului privind atribuirea unor locuinţe de serviciu, departamentul juridic al Guvernului întocmind documentaţia necesară, iar specialiştii de la regia de resort au analizat cererile şi au propus măsuri în consecinţă. ”Eu am convingerea că măsurile luate au fost legale şi corecte. La fel cum legal şi corect s-au acordat de-a lungul timpului spaţii de la RA-APPS şi unor actuali sau foşti demnitari, asociaţii şi fundaţii, trusturi de presă, partide, sindicate, patronate, agenţi economici şi alţi beneficiari. A considera altfel, înseamnă a pune la îndoială nemeritat şi nejustificat onestitatea profesională a tuturor celor implicaţi”, a transmis Chelmu, adăugînd că îl întristează să vadă că abordarea publică vizavi de un act administrativ obişnuit ”aruncă în derizoriu premisa de bună credinţă pe care se bazează exercitarea puterii publice în ansamblul ei”.

El a ţinut să sublinieze faptul că de actualii şi foştii membri ai Guvernului îl leagă o relaţie bazată pe colegialitate, profesionalism şi respect reciproc, în baza cărora a acţionat constant şi consecvent. ”Cei care mă cunosc ştiu foarte bine acest lucru! Resping ferm orice acuzatie privind răfuieli între miniştri sau alte interpretări dezonorante, în primul rând pentru cine le face şi nu cunoaşte persoanele în cauză sau relaţiile dintre ele. În toti anii de carieră în sectorul public, nu m-am abătut niciodată de la principiul legalităţii; a respecta un drept al unui demnitar, nu înseamna a diminua drepturile altor cetăţeni sau a abdica de la interesul public”, a mai scris fostul şef al SGG.

El consideră, totodată, că ”este uşor, în ziua de azi, să spui una şi să se înţeleagă alta, mai ales când opinia publică este subiectivă şi vede abuzuri şi conspiraţii peste tot”.

România Liberă a scris că Ministrul de Interne, Dragoş Tudorache, şi ministrul Mediului, Cristiana Paşca Palmer, nu şi-au declarat veniturile din închirierea locuinţelor personale, afirmaţia fiind făcută de către Sorin Chelmu, secretar general al Guvernului până săptămâna trecută. Acesta este cel care a semnat ca Tudorache şi Paşca Palmer să primească, în decembrie 2015, locuinţe de serviciu de la RA-APPS, deşi ambii deţin locuinţe în Bucureşti.

Purtătorul de cuvânt al Guvernului, Liviu Iolu a precizat, luni, că locuinţele celor doi miniştri erau date în comodat, pe baza unor contracte astfel că nu aveau unde locui în Bucureşti.

El a mai spus că această situaţie a mai fost clarificată o dată. ”Răspunsul ăsta a fost dat, chiar la învestire cred, că a fost pusă întrebarea. Este adevărat, deţin locuinţe de la RA-APPS, dar îşi plătesc chiria la nivelul pieţei şi plătesc toate utilităţile”, a spus Iolu.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.