Republica Moldova şi Ucraina au deschis marţi negocierile oficiale de aderare la UE pentru încă două grupuri de capitole: clusterul II, care se referă la piaţa internă, şi clusterul III, cu privire la competitivitate şi creştere incluzivă.
Decizia a fost luată în cadrul conferinţelor interguvernamentale Moldova - UE, respectiv Ucraina-UE, care au avut loc la Luxemburg, după reuniunea Consiliului UE pentru Afaceri Generale.
Un cluster este un grup de mai multe capitole de negociere reunite pe domenii mari. Conceptul a fost introdus de UE în 2020, iar în cazul Moldovei şi Ucrainei au fost stabilite şapte clustere..
În cazul Republicii Moldova, cele două clustere pentru care s-a decis marţi demararea negocierilor cuprind 17 capitole.
Astfel, după deschiderea grupului „Valori fundamentale”, pe 15 iunie, şi a celui privind relaţiile externe, pe 14 iulie, numărul capitolelor deschise ajunge la 24 din cele 33.
Anunţul a fost făcut marţi într-o conferinţă de presă susţinută de vicepremierul pentru integrare europeană, Cristina Gherasimov, ministrul irlandez pentru afaceri europene, Thomas Byrne, a cărui ţară deţine preşedinţia semestrială a Consiliului UE, şi comisarul european pentru extindere, Marta Kos.
Grupul „Piaţa internă” cuprinde nouă capitole şi vizează libera circulaţie a persoanelor, bunurilor, serviciilor şi capitalurilor. Moldova trebuie să-şi alinieze legislaţia şi standardele la cele europene în domenii precum siguranţa produselor, protecţia consumatorilor, concurenţa, serviciile financiare şi sănătatea publică, scrie NewsMaker.
Printre beneficiile urmărite se numără mai multe oportunităţi de muncă şi afaceri în UE, recunoaşterea calificărilor profesionale în condiţiile normelor europene, protejarea drepturilor sociale şi accesul companiilor moldoveneşti la o piaţă de peste 450 de milioane de consumatori.
Grupul „Competitivitate şi creştere incluzivă” cuprinde opt capitole. Acesta include transformarea digitală, fiscalitatea, politica economică şi monetară, ocuparea forţei de muncă, industria, cercetarea, educaţia, cultura şi domeniul vamal.
Reformele asumate urmăresc modernizarea economiei, consolidarea drepturilor angajaţilor, dezvoltarea serviciilor digitale, îmbunătăţirea educaţiei şi alinierea politicilor fiscale şi vamale la cele ale UE.
Potrivit comisarului european pentru extindere, Marta Kos, citată de Ziarul de Gardă, „din punct de vedere tehnic ar fi posibilă finalizarea negocierilor în primul sau al doilea trimestru din 2028”.
Obiectivul Chişinăului este aderarea la UE până în 2030.
„Angajamentul Republicii Moldova faţă de parcursul său european şi alinierea sa strategică la Uniunea noastră şi la valorile acesteia sunt lăudabile. Nu este o coincidenţă faptul că, în Raportul privind extinderea din 2025, Comisia Europeană a considerat că Republica Moldova a înregistrat cele mai mari progrese anuale dintre toate ţările candidate”, a declarat Thomas Byrne, citat de TV8.
„Încurajăm Ucraina să pună în aplicare reforme suplimentare, în primul rând pe cele din cadrul clusterului «Valori fundamentale»”, a spus Bryne într-o declaraţie de presă separată.
Toate statele membre ale UE au convenit să deschidă marţi clusterele 2 şi 3 pentru Ucraina, după ce Rada Supremă de la Kiev a aprobat modificări la legea privind educaţia, ceea ce a permis Ungariei să-şi ridice veto-ul pe care îl exercitase până acum.
Vicepremierul ucrainean Vsevolod Cenţov a subliniat că vor fi necesare noi concesii din partea Ucrainei pentru a continua negocierile pentru cele două clustere, potrivit Ukrainska Pravda.



























