Cătălin Drulă, preşedintele USR, critică miercuri Guvernul Ciolacu şi partidele care îl formează pentru modul dezastruos în care abordează PNRR şi banii europeni care ar trebui să fie folosiţi pentru ca România să aibă spitale, şcoli şi autostrăzi.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email
”PSD şi PNL îşi bat joc de banii europeni din PNRR pentru spitale, şcoli şi autostrăzi. Eşecul e recunoscut chiar de ministrul PNL al Finanţelor. Pe scurt, PSD şi PNL nu au încasat niciun euro din cele 5,5 miliarde de euro pe care ar fi trebuit să le primim în 2023. Situaţia se repetă şi anul acesta. Cererea 3, depusă în decembrie, cu o întârziere de şase luni, urmează să fie evaluată abia după alegerile europarlamentare, asta din cauza problemelor”, spune liderul USR. 
 
Evenimente
20 mai - Evenimentul News.ro “Energy Road - Energie la tine acasă”. Parteneri: AS & Partners, FPPG, Delgaz Grid, Hidroelectrica, Nuclearelectrica, Premier Energy, Romgaz
30 mai - Maratonul Fondurilor Europene. Parteneri: BCR, BRD, CEC
4 iunie - Eveniment Profit.ro: Piaţa imobiliară românească sub spectrul crizei occidentale. Ediţia a IV-a. Parteneri: 123Credit, Cushman and Wakefield
6 iunie - Maratonul Energiei
Drulă arată că ”recunoaşterea eşecului vine de la Guvern”.
 
”În primul trimestru din 2024, Marcel Ciolacu a reuşit să atragă doar 9,3% din cât îşi programase. Dar până şi banii încasaţi stau nefolosiţi. În bugetul pentru 2023 au prevăzut 21,16 miliarde de lei (aproximativ 4,32 miliarde de euro) pentru investiţiile din PNRR. Execuţia ne arată realitatea: cu tot cu 2022, s-a realizat puţin peste 3 miliarde de lei (adică în jur de 630 de milioane de euro). Pentru 2024, alte 25 de miliarde de lei ar fi trebuit să fie la PNRR; 1.400 de şcoli, 25 de spitale şi 25 de unităţi de terapie intensivă neonatală reprezintă doar câteva dintre investiţiile care trebuie finalizate în acest an”, subliniază Drulă. 
 
Potrivit preşedintelui USR, ”investiţiile din PNRR sunt în pericol şi totul se întâmplă pentru că acest guvern nu vrea să facă reformele”.
 
”Nu vrea să taie pensiile speciale, nu vrea să profesionalizeze instituţiile şi să renunţe la sinecuri. Lucruri de bun-simţ pentru un stat modern, introduse de USR în PNRR. În doar 8 luni, USR a reuşit să conceapă PNRR. Acum, pentru PSD-PNL e mai importantă mafia de partid decât şansa istorică la dezvoltare a României”, mai spune Drulă. 

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.