Preşedintele USR, Cătălin Drulă, a declarat joi că preşedintele Consiliului Judeţean Prahova, Iulian Dumitrescu, ”acest personaj toxic al politicii româneşti”, a fost şi continuă să fie protejat de la Cotroceni, cel puţin şi ar trebui demis imediat din toate funcţiile.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

”Acum poate să înţelegem mai bine zis acea sintagmă pe care am folosit-o la adresa lui Klaus Iohannis, patronul mafiei, l-am văzut astăzi într-o declaraţie că se comportă exact aşa. Ştim foarte bine că Iulian Dumitrescu, acest personaj toxic al politicii româneşti, şi credeţi-mă că ştiu despre ce vorbesc, a fost şi continuă să fie protejat de la Cotroceni, cel puţin de la Cotroceni”, a declarat Drulă într-o conferinţă de presă la Parlament.

”Ar trebui demis imediat din toate funcţiile pe care le deţine, acuzaţiile sunt extrem de grave, şpagă, furt din banul public şi ştim foarte bine că acest personaj are o istorie numai dacă ne uităm la acea operaţiune ”Albanezul” documentată de presa de investigaţie”, a completat liderul USR. 

Despre prezenţa lui Iulian Dumitrescu în dosarul penal deschis în urma interceptărilor din biroul său de la Ministerului Transporturilor, Cătălin Drulă a spus că ”era o reţea constituită în jurul PNL, prin care se dădeau nişte comenzi pentru nave, la preţuri supraevaluate”.

”Cu un an înainte, în pandemie, în 2020, când toată România suferea, în mandatul lui Lucian Bode s-a parcurs în 5 luni de la idee la plata unui avans de 80 % din valoarea contractului, un proiect pentru achiziţia a 4 şalupe de salvare, care au fost achiziţionate la preţ dublu faţă de cel care le vindea, şantierul naval din Estonia, deci putem specula că parandărătul aici era de vreo 50 de milioane de lei,  asta este obligaţia procurorilor să detalieze. Ştiu că sunt persoane deja trimise în judecată”, a arătat Drulă.

El a precizat că a găsit acest proiect deja derulat şi mai erau pe masa ministrului nişte nave similare de care inclusiv nevoia lor era pusă sub semnul întrebării.

”Era un fel de ponton de dormit pe el, de cumpărat pentru Sulina, unde tot aşa, băieţii cred că aveam toată schema din spate aranjată, la cine merge contractul, unde se duc şpăgile şi de aceea trebuiau, în viziunea celor de la PNL, domnul Dumitrescu şi acoliţii săi, să fie menţinuţi în poziţii cheie oamenii care facilitau aceste şpăgi”, a spus Cătălin Drulă.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.