Cătălin Drulă, liderul USR a declarat marţi, în emisiunea Proiect de Ţară: România, de la Prima News, în contextul accidentelor din ultima vreme pe caleaa ferată, că aceasta este într-un continuu proces de degradare, pentru că din banii prevăzuţi acum doi ani în PNRR absorbţia în acest moment este zero iar companiile din sectorul feroviar au pierderi enorme, CFR Călători ajungând anul acesta la 1,1 miliarde de lei pierdere.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

”Calea ferată este într-un continuu proces de degradare, pentru că din banii prevăzuţi acum doi ani în PNRR absorbţia este zero. Vorbim de vreo 5 miliarde de euro, 4 pentru şine, încă vreo 400 de milioane pentru material rulant, pentru vagoane, pentru locomotive. O componentă mai mare decât cea rutieră şi din păcate, la zi nu avem niciun euro tras, din ce ştiu eu, nici din contractele pentru şine, nici pe cele pentru material rulant”, a spus Cătălin Drulă

El a precizat că în 2021 a reuşit să pună o alocare extraordinară, pentru că ”a dosit nişte bani de premierul Câţu la acea vreme”.

”Ne-am dorit foarte mult ceea ce înseamnă reînnoire (..). Am făcut 100 de km în tot anul, 40 de km între Buzău şi Făurei, am ridicat viteza de la 30 de km la 120 km. A făcut un calcul, aveau nevoie de 200 de miloane. Am reuşit să facem un record, 100 de km pentru România”, a arătat Drulă.

Liderul USR a menţionat că strategia pe care a semnat-o prevedea în primul an, 2021, 100 de km de calea ferată reînnoită, în anul 2 - 200 de km, adică în 2022, în 2023 – 400 de km, o creştere relativ exponenţială şi se ajungea în 2025 sau 2026 la câte 1.000 de km pe an.

”Anul trecut nu au fost nici atât, companiile din sectorul feroviar au nişte pierdri enorme, am reuşit să terminăm la CFR Călători, pe anul 2021 cu pierdere 200 de milioane de lei, de la 300 de milioane prevăzut în buget, într-un an pandemic. Anul trecut a avut 400 sau 600 de milioane de lei pierderi. Pe anul acesta bugetul de venituri este prevăzut 1,1 miliarde de lei pierdere, din start pleacă cu această pierdere”, a arătat Cătălin Drulă. 

Preşedintele USR a menţionat, despre cauză, că este vorba de proasta gestiune.

”Au fost aduşi directori de partid, au împărţit politic, şinele sunt pe PSD, vagoanele cu călători şi locomotivele la PNL”, a spus Drulă. 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.