Camera Deputaţilor a votat, în plenul de miercuri, proiectul de hotărâre pentru înfiinţarea unei Comisii parlamentare de anchetă privind achiziţiile publice efectuate în sectorul sanitar în timpul stărilor de urgenţă şi de alertă pe teritoriul României, de către Ministerul Sănătăţii, direcţiile de sănătate publică şi alte instituţii aflate în subordinea MS.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Hotărârea privind înfiinţarea acestei comisii de anchetă poate fi accesată AICI

Au fost 207 de voturi „pentru”, 82 „împotrivă”, o abţinere, iar 10 deputaţi nu au votat.

Solicitarea pentru înfiinţarea acestei comisii de anchetă a fost făcută de către grupul parlamentar al AUR. 

„Date fiind numeroasele informaţii şi polemici care au fost vehiculate sau expuse în spaţiul public, referitoare la achiziţiile în regim de urgenţă de consumabile medicale, diferite echipamente de protecţie, consumabile medicale, dezinfectanţi, măşti şi mănuşi sanitare, alte produse destinate combaterii efectelor generate de pandeia de COVID, considerăm necesară anchetarea, la nivel parlamentar, a achiziţiilor publice, precum şi dacă au fost respectate principiile juridice şi etice care constituţie temeiul acestor proceduri: legalitatea, transparenţa competitivitatea, tratamentul egal. Comisia de anchetă va avea drept obiective investigarea potenţialelor situaţii incompatibile cu legislaţia în vigoare, a eventualelor abuzuri comise de factorii de decizie, a suspiciunilor rezonabile care au circulat în mass-media încă de la debutul stării de urgenţă, în martie anul trecut. Rolul Comisie de anchetă va fi de a stabili responsabilităţile referitoare la comiterea de abuzuri şi fapte care au exedat cadrul legal, dar şi rolul pe care l-au avut anumiţi decidenţi la nivel guvernamental sau în alte instituţii aflate în subordinea ministerelor în punerea în aplicare a procedurilor de achiziţie publică cu încălcarea dispoziţiilor legale”, arată proiectul de hotărâre pentru înfiinţarea acestei comisii de anchetă.

 

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.