Fostul candidat la alegerile prezidenţiale Călin Georgescu a afirmat, miercuri seară, că vede lucrurile bune în ”protejatul său”, candidatul AUR la alegerile pentru Preşedinţia României, George Simion, şi că îl ajută pe ”protejatul mai tânăr în tot ceea ce face”. El s-a referit şi la afirmaţia lui George Simion că va da afară 500.000 de bugetari şi a precizat că acest lucru este imposibil de făcut şi a pus această declaraţie pe seama vârstei liderului AUR, elanului tinereţii şi a mai adăugat că ”poate a fost o figură de stil”.
”Văd în protejatul meu mai tânăr lucrurile bune. Nu trebuie să vedem lucrurile rele, ca de fapt la fiecare. Indiferent că sunt diverse acuze, pe diverse paliere care se aduc, pe mine mă interesează în acest moment că avem de optat între credinţă şi necredinţă”, a declarat Călin Georgescu, miercuri, la Gândul.
El a fost întrebat dacă va fi premier dacă George Simion ajunge preşedintele României.
10 iunie Perspectivele macroeconomice şi fiscale ale României
”Eu sunt interesat să nu avansez aceste lucruri acum, în această emisiune. Eu însă vă pot confirma că sunt extrem de pregătit de a-mi ajuta ţara în orice situaţie şi de pe orice poziţie. Aici discutăm de binele României şi sigur să ajut protejatul meu mai tânăr în tot ceea ce face în aşa fel încât să ghidez lucrurile ca să fie bine. Să nu mai fie discuţii care apar”, a explicat Călin Georgescu.
Întrebat dacă se va angaja alături de George Simion pentru a schimba sistemul, Georgescu a răspuns: ”Categoric, da”.
El a mai fost întrebat dacă protejatul său este şi partenerul lui de acum înainte.
”Evident, nu ai altfel cum. (...) Sunt multe lucruri de corectat de ghidat, dacă le facem spre binele poporului, toţi avem de învăţat şi el, şi eu la rândul meu chiar. Important este să urmărim acelaşi ideal comun”, a explicat Căin Georgescu.
El s-a referit şi la afirmaţia lui Simion că va da afară 500.000 de oameni dacă va ajunge preşedintele României.
”Sunt lucruri care...ştiţi....vârsta, elanul tinereţii, este firesc, poate a fost o figură de stil. Este imposibil aşa ceva şi nici nu există să fie luată în calcul o situaţie de genul acesta pentru că aici discutăm evident de eliminare pile şi amante şi alte chestiuni, dar sunt oameni foarte bine pregătiţi care nu au voie să ridice capul datorită pilelor şi amantelor. Despre asta vorbim”, a afirmat Călin Georgescu.

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.
Citește și...