Traian Băsescu a afirmat că Liviu Dragnea dă dovadă de tupeu vorbind despre lovitură de stat în cazul protestelor de duminică, fostul preşedinte susţinând că de lovitură de stat se poate vorbi despre suspendarea preşedintelui din anul 2012, în care a fost implicat şi actualul preşedinte al Camerei Deputaţilor. Băsescu i-a numit pe social-democraţi ”nişte prostălăi” care creează crize pe care ulterior nu le pot gestiona, liderul PMP referindu-se la protestele generate de proiectele de modificare a codurilor penale şi de graţiere a unor pedepse.
”Dragnea, vorbeşti cu tupeu despre lovitura de stat dată de Iohannis. Eu nu spun că Iohannis a făcut cel mai inspirat lucru participând la un miting neautorizat cu un discurs nepotrivit împrejurărilor. Dar, Dragnea, ştii când ar fi fost lovitură de stat? Îţi spun eu: dacă te schimba pe tine din funcţie şi îşi punea omul lui la Cameră, dacă îl schimba pe Tăriceanu şi îşi punea omul lui la Senat, dacă schimba Avocatul Poporului şi îşi punea omul lui, dacă schimba legea de funcţionare a CCR, după care emitea un decret de revocare a premierului. Asta DA lovitură de stat, măi Dragnea. Sau ai uitat reţeta loviturii de stat din vara anului 2012 la care tu ai fost alături de Antonescu, Ponta şi alţi aventurieri politici? Ce-i drept, şi Iohannis a susţinut lovitura de stat din 2012, dar nu-l judec pentru că are imunitate”, a scris, Traian Băsescu pe pagina sa de Facebook.
Totodată, referitor la referenumul pe care şeful statului vrea să-l iniţieze cu privire la graţiere, Traian Băsescu a declarat la postul de televiziune B1, că preşedintele Klaus Iohannis a jucat mai bine ”ca toţi deştepţii din PSD” şi i-a umilit, precizând că şeful statului a făcut un joc politic şi îşi pregăteşte al doilea mandat, iar social democraţii sunt ”nişte găinari cu procentaje mari” care creează crize pe care nu le pot gestiona ulterior.
10 iunie Perspectivele macroeconomice şi fiscale ale României
”Nu sunt un susţinător al formei în care a fost pregătită acea ordonanţă de urgenţă de graţiere. E o porcărie exact pentru că a trezit suspiciuni că este dată în interesul unor grupuri şi nu ca un act de clemenţă pe care toate guvernele în statele democratice le fac din timp în timp, mai ales după o perioadă de tranziţie. Se impune o astfel de ordonanţă. Dar atunci când apar suspiciuni legate că e dată cu dedicaţie, sigur că reacţiile populaţiei sunt pe bună dreptate adverse”, a declarat fostul preşedinte Traian Băsescu.
El a precizat că social-democraţii s-au arătat incapabil să gestioneze crize. ”Aşa nişte prostălăi eu încă nu am văzut. Partid şi Guvern incapabil să gestioneze corect nişte decizii pe care le-au luat. Sunt incapabili să gestioneze crize şi mai ales sunt capabili să le creeze. Eu i-aş invita să plece de la Palatul Victoria pentru că nu sunt pentru astfel de vremuri. Vremuri în care în Europe se produce un Brexit, în SUA a venit Trump care cât de cât pune sub semnul întrebării NATO, iar ei se ocupă de găinării. Nişte găinari cu procentaje mari”, a afirmat fostul şef al statului.
Băsescu a mai spus că preşedintele Klaus Iohannis ”a jucat mai bine ca toţi deştepţii din PSD”.
”I-a umilit pur şi simplu. Preşedintele a făcut un joc politic, îşi pregăteşte al doilea mandat, iar ei sunt pe cît de mari, pe atât de naivi şi incapabili să gestioneze o criză. Ăştia ar trebui să plece de bună voie la cât de slabi sunt politic. Să se ceară afară! Să ai procentaj din ăsta în Parlament şi să fii umilit pentru că eşti incapabil să iei decizii în timp de criză...”, a mai spus Băsescu.

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.