Premierul Marcel Ciolacu, ministrul Energiei Sebastian Burduja şi ministrul Transporturilor Sorin Grindeanu ocupă primele locuri în topul vizibilităţii membrilor Guvernului pe luna octombrie, indică Barometrul viziibilităţii miniştrilor, analiză realizată de News.ro şi de Agenţia de monitorizare Klarmedia, pe baza monitorizării presei scrise şi online. Ministrul Agriculturii Florin Barbu urcă mai multe poziţii, de pe locul 15 pe locul 4, în timp ce miniştrii Mediului şi Finanţelor pierd mai multe locuri în octombrie, după ce în septembrie s-au aflat pe locul 2, respectiv 4. Cinci miniştri au sub 1000 de apariţii în presa scrisă şi online.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Prim-ministrul Marcel Ciolacu, ocupant detaşat al primului loc în topul vizibilităţiiare în octombrie 46.153 de menţiuni în presa scrisă şi online datorită statutului său de candidat PSD la alegerile prezidenţiale.

Pe locul al doilea în topul vizibilităţii membrilor Guvernului se află ministrul Energiei Sebastian Burduja, care urcă de pe locul 3 în septembrie, întregistrând vârfuri de vizibilitate odată cu anunţul potrivit căruia a cerut oficial Comisiei Europene, alături de omologii din Grecia şi Bulgaria, un tratament corect şi o uniune energetică funcţională, el afirmând că nu este nici drept, nici normal ca Europa de Est să plătească pentru energie preţuri mult mai mari decât Europa de Vest, dar şi în urma declaraţiilor despre pregătirile pentru iarnă, când a dat asigurări că românii nu vor tremura de frig şi nici de frica facturilor, pentru că rămân plafonate.

Locul 3 în top revine ministrului Transporturilor Sorin Grindeanu, care urcă de pe locul 6 în octombrie, în special datorită declaraţiilor privind deschiderea  mai multor tronsoane de drum în acest an, dar şi al celor făcute în urma negocierilor cu sindicaliştii de la Metrorex. La Craiova a anunţat că 15 km din Autostrada Sibiu-Piteşti şi 49,52 km din Drumul Expres Craiova-Piteşti vor fi deschişi circulaţiei până la finalul acestui an, iar în timpul unei vizite pe şantierul autostrăzii A 7, a afirmat că anul acesta se vor da în folosinţă 84,6 kilometri de la Buzău la Focşani.

Grindeanu este urmat de colegul său de partid, ministrul Agriculturii Florin Barbu, ocupant al locului 15 în topul vizibilităţii din luna octombrie, creşterea vizibilităţii fiind datorată prezenţei sale la Chişinău, în delegaţia care l-a însoţit pe premierul Marcel Ciolacu, declaraţiilor făcute în cazul percheziţiilor la Casa Unirea, unde a afirmat că a decis să trimită Corpul de Control, pentru că erau sume alocate de peste 50 de milioane de lei şi neîncasate, de la 3 societăţi comerciale, dar şi a celor privind compensaţiile pentru cei peste 230.000 de producători agricoli ale căror culturi au fost afectate de secetă, în perioada septembrie 2023 - august 2024.

Ministrul Muncii, Simona Bucura Oprescu, urcă şi ea de pe locul 7, pe 5, în timp ce ministrul Educaţiei Ligia Deca coboară o poziţie, faţă de septembrie, ajungând astfelş pe locul 6.

În grupul miniştriilor care au între 1.000 şi 2.000 de menţiuni în presa scrisă şi online se află, în ordine descrescătoare a numărului de apariţii, ministrul Fondurilor europene Adrian Câciiu (urcă de pe 11 pe 7), ministrul Justiţiei Alina Goghiu, ministrul de Interne Cătălin Predoiu, ministrul Finanţelor Marcel Boloş (coboară de pe locul 4 pe locul 10), ministrul Mediului Mircea Fechet (coboară de pe locul doi în septembrie pe locul 11), ministrul Sănătăţii Alexandru Rafila, ministrul Culturii Raluca Turcan, ministrul Apărării Angel Tîlvăr şi ministrul Economiei Ştefan Radu Oprea.

Cinci miniştri au sub 1.000 de apariţii în presa scrisă şi online, lista fiind deschisă de ministrul de Externe Luminiţa Odobescu, urmat, în ordine de ministrul Digitalizării Bogdan ivan,  ministrul Familiei Natalia Intotero, de viceprim-ministrul Marian Neacşu,  pe ultimul loc aflându-se mnistrul Dezvoltării Adian Veştea

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.