PNL creşte uşor în intenţiile de vot pentru alegerile parlamentare, de la 32,6% în mai la 33% în iunie, fiind prima lună de creştere din acest an, în timp ce PSD scade cu 1,1%, comparativ cu luna precedentă, când avea o cotă de 33%, relevă sondajul realizat de IMAS la comanda Europa FM.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Sondajul indică o creştere uşoară pentru PNL, de la 32,6% în luna mai, la 33%. Este prima lună din acest an în care liberalii înregistrează un procentaj mai bun de la o lună la alta, după ce au scăzut constant, din ianuarie până în mai, de la 47%.

PSD, în schimb, scade, ajungând la 21,9% faţă de 23% în luna mai şi un maxim de 25,8% pe care îl aveau în februarie, indică sondajul.

USR creşte în această lună, ajungând la 12,3%, după 11,6% luna trecută şi un minim de 10% înregistrat în februarie. Plus e creditat cu 5,8% din intenţiile de vot.

Pro România staţionează în această lună, după mai multe creşteri la rând care au adus formaţiunea la 11,2%, al patrulea în ierarhia politică.

UDMR scade şi mai mult, la 3,4%, fiind ultima formaţiune din clasamenul partidelor parlamentare. ALDE e pe penultimul loc, cu 3,7%, tot în scădere, după ce în luna mai înregistra 4,2% din intenţiile de vot, iar PMP e creditat cu 4,7%.

Sondajul a fost realizat de IMAS la comanda Europa FM, în perioada 5 – 27 iunie, pe un eşantion de 1010 persoane. Marja de eroare este de 3,1 la sută.

 

viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.