Ambasada SUA precizează, într-un răspuns la o solicitare News.ro urmare a respingerii cererilor DNA în cazul lui Sebastian Ghiţă, că un principiu esenţial al democraţiei este faptul că toţi oamenii sunt egali în faţa legii, iar imunitatea parlamentară nu trebuie folosită abuziv sau necorespunzător pentru a proteja pe cineva.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

”Aşa cum am spus de multe ori în trecut, reducerea corupţiei este vitală pentru prosperitatea, securitatea şi dezvoltarea generală a României. Deşi nu comentăm cu privire la cazuri individuale, un principiu esenţial al democraţiei este faptul că toţi oamenii sunt egali în faţa legii. Imunitatea parlamentară nu trebuie folosită abuziv sau necorespunzător pentru a proteja pe cineva”, se arată în răspunsul Ambasadei SUA la solicitarea News.ro.

Plenul Camerei Deputaţilor a respins, miercuri, prin vot secret cu bile, cererile DNA de încuviinţare a reţinerii şi arestării preventive a deputatului Sebastian Ghiţă.

Evenimente
20 mai - Evenimentul News.ro “Energy Road - Energie la tine acasă”. Parteneri: AS & Partners, FPPG, Delgaz Grid, Hidroelectrica, Nuclearelectrica, Premier Energy, Romgaz
30 mai - Maratonul Fondurilor Europene. Parteneri: BCR, BRD, CEC
4 iunie - Eveniment Profit.ro: Piaţa imobiliară românească sub spectrul crizei occidentale. Ediţia a IV-a. Parteneri: 123Credit, Cushman and Wakefield
6 iunie - Maratonul Energiei

Cererile DNA au fost făcute pentru acelaşi dosar penal, al patrulea, deschis împotriva lui Sebastian Ghiţă pentru dare de mită, şantaj, folosire de informaţii care nu sunt destinate publicităţii sau cumpărare de influenţă.

Deputatul independent Sebastian Ghiţă le-a cerut, miercuri, colegilor parlamentari să respingă cererile DNA de reţinere şi arestare preventivă, susţinând că “arestarea este folosită ca formă de tortură”.

”Vă rog să arătaţi că Parlamentul respinge metoda arestărilor ca mijloc de presiune asupra funcţionării democratice a statului. Ideea că un parlamentar este deasupra legii este falsă. Votul de astăzi, ca şi în alte situaţii, nu va însemna blocarea justiţiei, ci respingerea fermă a unei practici abuzive: arestarea înaintea judecării. (...) Scopul presiunii este cel care mulţi dintre dumneavoastră îl şoptiţi pe culoare, în familii, cu prietenii: instaurearea fricii prin hărţuire şi folosirea arestării ca instrument modern de tortură pentru a obţine noi denunţuri”, a spus Ghiţă, în plenul Camerei Deputaţilor.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.