Preşedintele Camerei Deputaţilor, Alfred Simonis (PSD), a explicat că o comasare a alegerilor locale cu cele parlamentare este neconstituţională, iar cele europarlamentare nu permit comasarea cu niciun alt tip de scrutin.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email
Întrebat, marţi, la Timişoara, dacă PSD susţine o ”simplificare” a anului electoral, prin comasarea alegerilor, Alfred Simonis a precizat că acest lucru nu este posibil.
 
”Este complicat să înţeleg ce înseamnă o simplificare a anului electoral. Cea mai simplificată situaţie ar fi să nu mai fie alegeri, ar fi şi mai economic, dar este o nebunie. În democraţie trebuie organizate alegeri, prin urmare nu înţeleg ce înseamnă o simplificare a acestora, dacă ne referim la aceleaşi idei puţine şi fixe pe care le invocă o serie de lideri ai PNL. O spunem şi o vom repeta de câte ori este necesar: comasarea alegerilor locale cu cele parlamentare este neconstituţională”, a explicat Simonis.
 
Preşedintele Camerei Deputaţilor a precizat că, totuşi, comasarea alegerilor locale cu cele parlamentare s-ar putea face, în situaţii excepţionale. 
 
”Comasarea alegerilor locale cu cele parlamentare nu se poate întâmpla fizic, ea se poate întâmpla într-un singur scenariu, dar acela este neconstituţional, respectiv prin care se prelungesc cu două luni mandatele aleşilor locali, ale primarilor, până la alegerile parlamentare. Or această prelungire, aşa cum s-a întâmplat şi în 2020, când din iunie s-au prelungit până în 27 septembrie, dar aceasta, pentru că eram în pandemie, era stare de urgenţă şi nu puteau fi făcute alegeri. Dar pentru anul 2024, ştim noi că va fi o situaţie de urgenţă, de aşa natură încât să se poată prelungi mandatele aleşilor locali? Este o nebunie. Dacă nu ai o conjunctură din aceasta, în care nu ai un motiv să prelungeşti inutil mandatele aleşilor locali, iar comasări şi modificări electorale în avantajul unui singur partid ţin de ţări bananiere, nu democratice, aşa cum îmi place mie să cred că este în România”, a subliniat Simonis.
 
El a explicat că nici comasarea alegerilor europarlamentare cu un alt scrutin nu se va putea face.
 
”În luna iunie 2024 vom avea alegerile europarlamentare şi Comisia Europeană nu permite comasarea alegerilor europarlamentare cu niciun tip de alt scrutin, pentru că e bine ca fiecare alegeri să se desfăşoare în parte, pe tema europeană cele europarlamentare, pe temele locale cele locale, pentru Parlament şi Guvern cele parlamentare şi despre preşedinte cele prezidenţiale. Am văzut că dinspre PNL se doreşte această comasare a localelor cu parlamentarele, dar nu se poate constituţional”, a mai spus Simonis.
 
Alfred Simonia a adăugat că, în acest moment, România are alte priorităţi, iar acestea sunt legate de banii europeni.
 
”În această perioadă, România are cu totul alte priorităţi, că vorbim de fonduri europene, de PNRR, de legea pensiilor şi de multe alte obiective pentru care România trebuie să tragă în această vară şi toamnă pentru a atrage zecile de miliarde de euro, bani europeni”, a concluzionat Alfred Simonis.
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.