Deputatul PSD Alexandru Rogobete, fost ministru al Sănătăţii, afirmă după participarea la Forumul Naţional PES Activists România şi la Gala Premiile Solidarităţii că traversăm o perioadă dificilă din punct de vedere politic şi administrativ în care nu se negociază proiecte, nu se negociază principii şi nici o viziune pentru viitorul României, ci din păcate, se negociază orgoliile unui singur om.
"Astăzi am participat la Forumul Naţional PES Activists România şi la Gala Premiile Solidarităţii. Îi mulţumesc pentru invitaţie colegului şi prietenului meu, vicepreşedinte al Parlamentului European, Victor Negrescu. M-a bucurat să văd o sală plină, cu sute de oameni, dintre care foarte mulţi tineri. Oameni care nu au renunţat să creadă în comunitate, în solidaritate şi în puterea faptelor făcute doar pentru a face bine, fără să aştepte ceva în schimb", a scris Negrescu pe Facebook.
Deputatul PSD arată că a întâlnit reprezentanţi ai organizaţiilor neguvernamentale şi ai societăţii civile care au demonstrat, de-a lungul timpului, că un parteneriat corect, onest şi transparent cu autorităţile locale şi centrale poate schimba vieţi. Fără calcule politice. Fără interese ascunse. Doar pentru oameni.
"Am transmis un mesaj în care cred cu toată convingerea. Traversăm o perioadă dificilă din punct de vedere politic şi administrativ. Nu se negociază proiecte, nu se negociază principii şi nici o viziune pentru viitorul României. Din păcate, se negociază orgoliile unui singur om. Se negociază în spatele uşilor închise, iar cuvântul "reformă" a ajuns să fie folosit mai degrabă ca instrument de propagandă decât ca angajament pentru schimbare", afirmă Rogobete.
El mai spune că vedem oameni care evită dialogul direct cu cetăţenii, care preferă să se ascundă în spatele postărilor şi al algoritmilor bine plătiţi, construind percepţii în loc de rezultate, vorbesc despre reformă, dar lasă în urmă doar contracte şi înţelegeri, nu schimbări reale pentru oameni.
"Cred că România este mai puternică decât această perioadă. Cred că românii au discernământ şi nu vor accepta ca ţara să fie blocată de ambiţii personale. Şi vreau să vă las cu un mesaj simplu, dar sincer, în care cred din tot sufletul: O să fie bine! Pentru că România este mai mare decât orgoliile oricărui politician", dă asigurări Rogobete.
