Preşedintele Comisiei pentru Sănătate şi Familie din Camera Deputaţilor, Alexandru Rogobete, afirmă că prevenţia bolilor cronice, în special a celor cardiovasculare, trebuie să devină o prioritate naţională şi nu putem vorbi despre un sistem de sănătate performant fără o cultură a screeningului, extinsă, accesibilă şi coerentă. El anunţă o nouă iniţiativă legislative pe care Comisia pentru Sănătate din Camera Deputaţilor o va lansa în perioada următoare, o nouă lege unitară a screeningului, care să acopere toate marile specialităţi – de la cardiologie, oncologie, boli rare, nutriţie, diabet, până la sănătate mintală.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email
Alexandru Rogobete a participat, marţi, la evenimentul de lansare al Alianţei Naţionale pentru Prevenirea, Depistarea şi Tratamentul Hipertensiunii în România (RO-ANPDT-HTA), organizat la Palatul Parlamentului de Societatea Română de Cardiologie şi Fundaţia Română a Inimii, în colaborare cu Comisia pentru Sănătate din Camera Deputaţilor.
 
”Prevenţia bolilor cronice, în special a celor cardiovasculare, trebuie să devină o prioritate naţională. Nu putem vorbi despre un sistem de sănătate performant fără o cultură a screeningului – extinsă, accesibilă şi coerentă. Astăzi, avem zeci de reglementări diferite privind depistarea precoce, multe dintre ele incoerente sau greu de aplicat, ceea ce afectează accesul real al oamenilor la prevenţie”, afirmă deputatul PSD.
Evenimente
19 iunie Perspectivele macroeconomice şi fiscale ale României
 
 
Potrivit lui Alexandru Rogobete, din această realitate s-a născut ideea unei noi iniţiative legislative pe care Comisia pentru Sănătate din Camera Deputaţilor o va lansa în perioada următoare: o nouă lege unitară a screeningului, care să acopere toate marile specialităţi – de la cardiologie, oncologie, boli rare, nutriţie, diabet, până la sănătate mintală. Scopul este simplu: să avem un cadru legislativ clar, aplicabil şi predictibil.
 
Potrivit preşedintelui comisiei de sănătate, beneficiile sunt ”o mai bună coordonare între specialităţi, un acces mai rapid şi mai echitabil la diagnostic timpuriu, costuri reduse pentru sistemul sanitar, prin tratarea bolilor în stadii incipiente şi, mai ales, şanse mai mari la viaţă pentru fiecare român”. 
 
”Reafirm angajamentul nostru pentru consultare reală cu specialiştii şi pentru politici de sănătate construite împreună, nu impuse. Prevenţia nu e un moft – este cea mai bună investiţie pe care o putem face în sănătatea unei naţiuni”, subliniază Rogobete. 

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.