Preşedintele Comisiei pentru Sănătate şi Familie din Camera Deputaţilor, Alexandru Rogobete, declară despre comunicarea în sănătate că nu este un detaliu, ci este o nevoie esenţială, este firul care leagă omul aflat în suferinţă de sistemul de sǎnǎtate şi e timpul să o reaşezăm în centrul relaţiei dintre sistemul medical şi societate.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

”Am participat astǎzi cu onoare la evenimentul Comunicarea în Sǎnǎtate - un pas spre excelenţǎ Comunicarea în sănătate nu este un detaliu. Este o nevoie esenţială. Este firul care leagă omul aflat în suferinţă de sistemul de sǎnǎtate. Trăim într-o perioadă în care încrederea în autoritate, în instituţii şi, din păcate, şi în sistemul sanitar, a fost zguduită. O putem reconstrui — dar nu doar prin reforme sau investiţii. Ci prin emoţie reală. Prin apropiere sinceră. Prin ascultare”, spune preşedintele comisiei de sănătate.

Alexandru Rogobete precizează că ”avem nevoie de o schimbare profundă de atitudine. ”Să nu ne temem de cuvinte. Să nu ascundem lipsurile sub tăceri convenabile. Să vorbim deschis cu pacienţii, să îi tratăm cu demnitate, să le explicăm, să îi ascultăm. Asta înseamnă o medicină care vindecǎ!”, arată deputatul PSD.

Evenimente
19 iunie Perspectivele macroeconomice şi fiscale ale României

Potrivit lui Alexandru Rogobete, ”presa are, la rândul său, un rol esenţial — acela de a transmite echilibru, adevăr şi responsabilitate”.

”Vă mulţumesc că sunteţi aici şi că duceţi mai departe mesajele care contează. Comunicarea nu este o strategie de imagine, ci un act de umanitate. Şi e timpul să o reaşezăm în centrul relaţiei dintre sistemul medical şi societate”, precizează Rogobete.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.