Liderul deputaţilor PNL, Gabriel Andronache, declară marţi că forţele democratice, PNL şi USR, sunt ţinta unui asalt continuu al partidului-sistem, PSD, care se sprijină deopotrivă pe privilegiaţii aparatului de stat şi pe cei din AUR dispuşi să joace de partea lui.
Liderul deputaţilor PNL declară că, ”de aproape 4 luni, PSD şi AUR funcţionează ca o alianţă de facto, iar voturile din Parlament o arată cât se poate de clar”.
”Împreună au adoptat moţiunea de cenzură care a aruncat România în criză politică şi, de atunci, s-au regăsit de aceeaşi parte în comisiile parlamentare şi în plen ori de câte ori a fost nevoie să blocheze reforme şi să mutileze legi. Sincronizarea a ajuns până acolo încât Mohammad Murad, reprezentantul aripii pesediste din AUR, preia o temă lansată de Sorin Grindeanu într-o conferinţă de presă şi cere înfiinţarea unei celule de criză, ca şi cum cele două partide şi-ar primi ordinele din acelaşi loc”, spune Gabriel Andronache într-o postare pe Facebook.
Liberalul consideră că ”forţele democratice, PNL şi USR, sunt ţinta unui asalt continuu al partidului-sistem, PSD, care se sprijină deopotrivă pe privilegiaţii aparatului de stat, cei care au trăit bine din felul în care a fost construită administraţia în ultimii 30 de ani şi pe cei din AUR dispuşi să joace de partea lui atunci când miza este oprirea reformelor”.
”România plăteşte costul acestei înţelegeri toxice PSD-AUR prin instituţii blocate, prin degradarea democraţiei şi riscul de a pierde miliarde de euro din fonduri PNRR”. mai declară Andronache.
