Alexandru Nazare, ministrul de Finanţe revocat de premierul Florin Cîţu, a explicat că şi-a făcut treaba la minister cu rezultate vizibile , apreciate de multe ori chiar şi de şeful Guvernului. El a adăugat că i-a spus prim-ministrului că nu are motive întemeiate ca să demisioneze din funcţie.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email
„Mi-am făcut treaba, am rezultate vizibile, apreciate chiar de el de multe ori şi reflectate în evaluările instituţiilor internaţionale. I-am spus premierului că stăm bine cu execuţia bugetară şi că nu am motive întemeiate să îmi înaintez o demisie. Am considerat că este înţelept ca în această perioadă să îmi menţin neutralitatea politică, prin prisma poziţiei de ministru al Finanţelor”, a afirmat Alexandru Nazare, joi pentru Antena 3.
 
Premierul Florin Cîţu a anunţat joi că a transmis preşedintelui Klaus Iohannis cererea de revocare a lui Alexandru Nazare din funcţia de ministru al Finanţelor. El a precizat că a discutat cu liderii coaliţiei despre această remaniere, că în cursul zilei de marţi a informat despre această decizie şi că a avut încă o discuţie joi dimineaţă cu toţi liderii coaliţiei.
 
Cîţu a explicat că Alexandru Nazare a avut posibilitatea de a-şi prezenta demisia, însă a refuzat, optând pentru varianta revocării. Solicitarea de revocare precum şi propunerea ca Florin Cîţu să preia interimar portofoliul Finanţe au fost trimise preşedintelui Klaus Iohannis, a mai precizat premierul.
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.