Preşedintele PNL, Ludovic Orban, i-a îndemnat, duminică, pe cetăţenii moldoveni să iasă în număr cât mai mare la vot. ”De acest vot depinde viitorul democratic al Republicii Moldova”, a transmis Orban. Până la această oră, auvotat peste 39% dintre alegători.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

”Îi îndemn pe cetăţenii moldoveni să iasă în număr cât mai mare la vot, astăzi, pentru că de acest vot depinde viitorul democratic al Republicii Moldova. M-a bucurat să văd mobilizarea celor din diaspora, care, la fel ca şi în România, au înţeles rolul important pe care îl joacă pentru a stabili soarta ţării lor. Cu fiecare vot, Republica Moldova este mai aproape de o guvernare stabilă, pro-europeană, care garantează progresul şi bunăstarea locuitorilor săi. E timpul ca oamenii dedicaţi parcursului democratic să primească, prin votul dumneavoastră, forţa de a face reformele atât de necesare”, a scris, duminică, pe Facebook, Ludovic Orban.

Acesta le-a transmis cetăţenilor moldoveni că este în puterea lor să decidă viitorul ţării.

”Dragi moldoveni, este în puterea voastră, astăzi, să decideţi viitorul ţării, pentru că Moldova merită mai mult. Sunt alături de dumneavoastră şi vă susţin în această zi extrem de important”, a mai scris Orban.

Potrivit datelor oficiale ale Comisiei Electorale Centrale, au votat deja peste 39% dintre alegători.

Cetăţenii din Republica Moldova aleg, duminică, o nouă componenţă a Parlamentului, în cel de-al X-lea scrutin parlamentar de la declararea independenţei. Pentru cele 101 locuri din Parlament candidează aproape 1.800 de persoane. Peste 3,2 milioane de persoane sunt aşteptate la urne, în 2.150 de secţii de votare, dintre care 12 în România.

 

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.