Ministrul Finanţelor, Adrian Câciu a declarat vineri, despre rectificarea bugetară, că Guvernul se află deja în procedură de rectificare. Despre economiile la buget, ministrul a spus că alta era conjunctura la începutul acestui an, când s-a făcut bugetul, iar peste acel buget s-au adăugat 30 de miliarde de lei, iar ordonatorii de credite trebuie să înţeleagă acest efort pe care statul îl face.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email
”Nu se apropie rectificarea, suntem deja în procedură de rectificare. A început tot procesul, sunt întâlniri zilnice la Ministerul de Finanţe cu fiecare minister”, a declarat el. Adrian Câciu a mai arătat că dezideratele rămân aceleaşi şi nu va spune cine a făcut economii sau nu. ”Dezideratele sunt aceleaşi, şi sunt foarte simple de înţeles, trebuie făcută această economie pentru că trebuie să finanţăm pachetele cu care am venit în sprijinul cetăţenilor şi al companiilor”, a afirmat ministrul. ”Alta era conjunctura la începutul acestui an, când am făcut bugetul, peste acel buget noi am adăugat 30 de miliarde de lei, pachetele de sprijin pentru companii şi cetăţeni. Este evident că şi ordonatorii de credite trebuie să înţeleagă acest efort pe care statul îl face. Statul trebuie să îşi plătească facturile”, a spus el.
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.