Premierul Viorica Dăncilă face, marţi şi miercuri, o vizită la Bruxelles, pentru întâlniri cu grupurile politice din Parlamentul European. Săptămâna viitoare, în plenul Parlamentului European va avea loc o dezbatere despre statul de drept din România.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

”Prim-ministrul României, Viorica Dăncilă, efectuează o vizita de lucru la Bruxelles, în perioada 25-26 septembrie 2018, în cadrul căreia va avea o serie de întrevederi cu reprezentanţi ai grupurilor politice din Parlamentul European, precum Grupul Alianţei Progresiste a Socialiştilor şi Democraţilor, Alianţa Liberalilor şi Democraţilor pentru Europa, Grupul Verzilor/Alianţa Liberă Europeană şi Grupul Partidului Popular European”, anunţă Guvernul.

Conform sursei citate, ”vor fi discutate aspectele prioritare de pe agenda europeană, în perspectiva deţinerii Preşedinţiei Consiliului UE de către România şi reafirmarea disponibilităţii României de a contribui în mod activ la procesul de reflecţie asupra viitorului Europei”.

Săptămâna viitoare, în 3 octombrie, în plenul Parlamentului European va avea loc o dezbatere privind situaţia statului de drept în România, la care este invitată şi Viorica Dăncilă.

După cum anunţa europarlamentarul Siegfried Mureşan în 13 septembrie, Parlamentul European va adopta o rezoluţie despre situaţia din România în cea de-a doua sesiune plenară din luna octombrie (22-25 octombrie). 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.