România a donat Ucrainei echipamente militare începând cu 27 februarie 2022, respectiv din a patra zi a războiului declanşat de Federaţia Rusă prin invadarea ţării vecine, iar costurile donaţiilor efectuate de statul român până pe 4 martie sunt rambursate parţial de către Uniunea Europeană, se arată într-un document al Ministerul Apărării Naţionale (MapN), analizat de Profit.ro.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Conform acestuia, doar în perioada 27 februarie – 11 martie, statele membre UE au efectuat donaţii militare către regimul de la Kiev în valoare totală de aproape 600 milioane euro.

"În perioada 27.02 – 04.03.2022, MapN a livrat echipamente militare, pentru care la data de 10 martie 2022 a solicitat rambursarea conform unei proceduri ad hoc (adoptată ulterior de Comitetul EPF, la data de 5 aprilie 2022), prin celula de tip Clearing House a Statului Major Militar al UE (EUMS CHC). Din valoarea totală solicitată pentru rambursare, a fost validată o sumă care cumulează costurile estimate doar pentru echipamentele considerate prioritate I (cele aferente celorlalte priorităţi au fost excluse)", se precizează în documentul invocat de Profit.ro.

Pe 27 februarie, Guvernul român anunţa public că a oferit Ucrainei asistenţă în valoare de 3 milioane euro, constând în combustibil, veste antiglonţ, căşti, muniţie şi echipamente militare, alimente, apă şi medicamente.

În iunie, Guvernul a modificat legislaţia pentru ca statul român să poată să doneze Ucrainei bunuri din rezervele proprii ale forţelor destinate apărării naţionale a României, în contextul agresiunii militare a Rusiei asupra ţării vecine.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.