Preşedintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a declarat, luni, la Bucureşti, că discuţiile cu privire la arhitectura de securitate a Europei nu pot fi purtate decât după ce s-a ajuns la un acord de încetare a focului în Ucraina. Ursula von der Leyen a mai anunţat că se lucrează la un plan post-război pentru Ucraina, pentru a asigura stabilitatea şi reconstrucţia acestei ţări.
Ursula von der Leyen a fost întrebată, luni, într-o conferinţă de presă susţinută la Bucureşti, care sunt principalele provocări în contextul discuţiilor privind un posibil acord de pace pentru Ucraina şi implicaţiile acestuia asupra securităţii europene.
”În ceea ce priveşte negocierile de pace, preşedintele Zelenski a solicitat sprijin din partea partenerilor europeni în cadrul negocierilor de pace şi, bineînţeles, îi oferim acest sprijin. Accentul acestor negocieri de pace este a pune capăt războiului Rusiei în Ucraina. Acesta trebuie să fie obiectivul”, a afirmat Ursula von der Leyen.
Ea a precizat că discuţiile despre arhitectura de securitate a Europei nu pot fi purtate decât după ce s-a ajuns la un acord de încetare a focului.
”Acum lucrăm la un plan de prosperitate post-război pentru Ucraina, pentru a asigura stabilitatea şi reconstrucţia Ucrainei. Cu atât mai mult, negocierile de pace se concentrează şi pe garanţiile de securitate pentru Ucraina într -un context post-război, dar vreau să fiu foarte clară în acest context. Orice discuţii cu sens cu privire la arhitectura de securitate a Europei nu pot fi purtate decât după ce s-a ajuns la un acord de încetare a focului în Ucraina şi trebuie să aibă loc într-un format corespunzător în prezenţa aliaţilor UE şi NATO”, a transmis preşedintele Comisiei Europene.
Ursula von der Leyen a mai fost întrebată ce trebuie să facă România pentru a-şi pregăti mai bine populaţia pentru o situaţie de criză şi cum evaluează rezilienţa generală a ţării noastre în faţa războiului hibrid purtat de Federaţia Rusă.
”România are unul dintre cele mai puternice sisteme de protecţie civilă din Europa şi este un aliat esenţial al NATO şi un pilon de securitate pe flancul estic al Europei. Ameninţările sunt într-adevăr tot mai mari şi suntem dispuşi să vă ajutăm să le faceţi faţă. România va primi mai bine de 16 miliarde de euro în cadrul programului SAFE şi alte 21 miliarde sunt disponibile pentru statele membre şi încurajez România să profite, pot fi utilizate pentru a construi capacităţi de producţie drone şi contradrone, pentru a vă proteja porturile, infrastructura critică. în cooperare strânsă cu alte state membre UE. Acest lucru este foarte important”, a mai afirmat Ursula von der Leyen.
Negociatorii urmează să organizeze, marţi şi miercuri, primele întâlniri dintre Rusia şi Ucraina din ultimele luni, tocmai în momentul în care Rusia vizează cu intensitate sectorul energetic şi logistic al Ucrainei, în pragul iernii.
Preşedintele Volodimir Zelenski a purtat luni o discuţie cu prim-ministrul Indiei, Narendra Modi, înaintea discuţiilor trilaterale cu Rusia şi SUA de la Abu Dhabi.



























